ANCOM consultă piaţa în legătură cu utilizarea frecvenţelor pentru servicii de comunicaţii prin satelit din 2027

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat în consultare publică un chestionar referitor la utilizarea benzilor de frecvenţe 1980-2010 MHz şi 2170-2200 MHz pentru servicii mobile de comunicaţii prin satelit (MSS), începând cu anul 2027.
AGERPRES - lun, 02 dec. 2024, 00:12
ANCOM consultă piaţa în legătură cu utilizarea frecvenţelor pentru servicii de comunicaţii prin satelit din 2027

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, consultarea urmăreşte să stabilească direcţiile viitoare pentru alocarea acestor benzi de frecvenţe, în contextul în care licenţele actuale acordate operatorilor Inmarsat Ventures SE şi Echostar Mobile Limited vor expira la jumătatea anului 2027, scrie Agerpres.

„ANCOM propune mai multe opţiuni pentru utilizarea benzilor de frecvenţe 1980-2010 MHz şi 2170-2200 MHz (MSS 2 GHz), inclusiv menţinerea alocării actuale sau introducerea unui nou cadru de reglementare care să permită accesul mai multor operatori şi utilizarea segmentată a spectrului radio din aceste benzi. Opţiunile incluse în chestionarul supus consultării publice sunt: păstrarea configuraţiei actuale a benzilor MSS 2 GHz, respectiv menţinerea alocării actuale către operatorii existenţi pentru asigurarea continuităţii serviciilor; o nouă segmentare a benzilor, care să permită introducerea competiţiei în baza unui nou cadru de reglementare, opţiune care poate afecta operatorii existenţi, dar deschide calea pentru noi utilizări, precum sistemul IRIS2 (Infrastructure for Resilience, Interconnectivity and Security by Satellite – Infrastructură pentru Rezilienţă, Interconectivitate şi Securitate prin Sateliţi). În plus, o parte din spectru ar putea fi alocată pentru testarea tehnologiilor inovatoare, promovând soluţii mai accesibile şi extinderea serviciilor de comunicaţii radio”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii ANCOM precizează că răspunsurile primite la chestionarul în cauză vor contribui la formularea poziţiei oficiale a României în raport cu consultările europene în acest domeniu.

Grupul consultativ la nivel înalt în domeniul spectrului de frecvenţe radio (RSPG) a recomandat Comisiei Europene (CE) şi statelor membre să analizeze legislaţia şi cadrul de reglementare al benzilor MSS 2 GHz, în vederea obţinerii unui rezultat cât mai bun înainte de expirarea licenţelor actuale.

Chestionarul privind utilizarea benzilor de frecvenţe 1980-2010 MHz şi 2170-2200 MHz pentru servicii mobile de comunicaţii prin satelit (MSS) începând cu anul 2027 poate fi accesat pe site-ul ANCOM, iar persoanele interesate pot să formuleze şi să transmită răspunsuri până la data de 10 ianuarie 2025.

Te-ar mai putea interesa și
58,1% dintre europeni au cumpărat bunuri și servicii online în 2023 (Eurostat)
58,1% dintre europeni au cumpărat bunuri și servicii online în 2023 (Eurostat)
În 2023, 58,1% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani din UE au raportat că au cumpărat sau au comandat bunuri sau servicii prin internet în cele 3 luni premergătoare......
Războaiele şi tensiunile regionale au crescut vânzările marilor furnizori de arme – raport SIPRI
Războaiele şi tensiunile regionale au crescut vânzările marilor furnizori de arme – raport SIPRI
Vânzările principalilor furnizori de arme au fost stimulate anul trecut de războaiele din Ucraina şi Gaza şi de tensiunile ...
Cum se redistribuie voturile între partidele care au intrat în Parlament
Cum se redistribuie voturile între partidele care au intrat în Parlament
Mandatele vor fi distribuite în două etape: prima oară la nivel de circumscripție, iar, ulterior, voturile rămase nefolosite ...
EXCLUSIV Chinezii de la Skyworth vor să intre pe piața auto electrică europeană în 2025 cu hatchback-ul Q
EXCLUSIV Chinezii de la Skyworth vor să intre pe piața auto electrică europeană în 2025 cu hatchback-ul Q
Chinezii de la Skyworth au prezentat la show-ul auto de la Paris, hatchback-ul electric Q, dezvoltat cu suportul grupului ...