Proiectul de 10 miliarde de dolari cu care Zuckerberg, patronul Facebook, va domina lumea

Grupul IT Meta, care deține platformele Facebook, Instagram și WhatsApp, este al doilea cel mai mare utilizator de internet la nivel global. Rețelele sale și miliardele lor de utilizatori reprezintă 10% din tot traficul fix și 22% din tot traficul mobil la nivel global. Investițiile Meta în inteligența artificială vor crește și mai mult aceste procente. Așadar, pentru a se asigura că va avea o infrastructură de încredere pentru a-și susține afacerea, Meta a decis să-și conductele în propriile mâini.
Economica.net - sâm, 30 nov. 2024, 11:26
Proiectul de 10 miliarde de dolari cu care Zuckerberg, patronul Facebook, va domina lumea

Publicația TechCrunch anunță că primit din mai multe surse confirmarea informației că Meta intenționează să construiască un nou cablu submarin de internet, cu fibră optică, care să se extindă în întreaga lume. Un proiect de peste 40.000 de kilometri, care ar putea totaliza investiții de peste 10 miliarde de dolari. Meta va fi singurul proprietar și utilizator al acestui cablu submarin, o premieră pentru companie, această investiție reprezentând o bornă pentru eforturile sale de infrastructură.

Sunil Tagare, un expert în cabluri submarine (și pionier în domeniu, în calitate de fondator al Flag Telecom), este primul care a anunțat în luna octombrie planurile Meta. El a declarat pentru TechCrunch că investiția va porni cu un buget de 2 miliarde de dolari, dar că este probabil ca această cifră să ajungă la mai mult de 10 miliarde de dolari pe măsură ce proiectul se extinde în ani.

Surse apropiate de compania Meta au confirmat proiectul, dar au spus că este încă în faza incipientă. Planurile au fost prezentate, dar deocamdată nu și activele fizice nu și au refuzat să discute despre buget. Este de așteptat ca Meta să vorbească mai public despre aceast proiect la începutul anului 2025, când va confirma planurile de construire a cablului, inclusiv ruta avută în vedere, capacitatea și unele dintre motivele din spatele construirii acestuia.

Ar urma să treacă mulți ani până când investiția să fie pe deplin operațională, dacă acest plan va fi pus în practică, având în vedere că numărul mic de companii, precum SubCom, care sunt capabile să construiască o astfel de infrastructura au deja clienți mari, precum Google, care și-au rezervat deja serviciile.

„Există o ofertă foarte restrânsă pentru construirea de cabluri”, a spus Ranulf Scarborough, analist în industria cablurilor submarine. „Sunt scumpe acum și au fost rezervate cu câțiva ani înainte. Găsirea resurselor disponibile pentru a o face rapid este o provocare.” Un scenariu probabil ar putea implica construirea pe segmente, a adăugat el.

Cablul, când va finalizat, i-ar oferi Meta o conductă dedicată pentru traficul de date din întreaga lume. Traseul planificat al cablului, spun surse, ar urma să se întinzânda de la Coasta de Est a SUA până în India prin Africa de Sud, iar apoi până la Coasta de Vest a SUA din India prin Australia, făcând o formă de „W” pe tot globul, așa cum poate fi vizualizat pe Tagere.

Lucrările de infrastructură ale Meta sunt supravegheate de Santosh Janardhan, care este șeful de infrastructură globală al companiei și co-șeful de inginerie. Compania are echipe la nivel global care își analizează și își planifică infrastructura. În cazul acestui viitor proiect, el este conceput de filiala companiei în Africa de Sud, potrivit unor surse.

Planurile Meta subliniază modul în care investițiile și proprietatea asupra rețelelor submarine s-au mutat în ultimii ani de la consorții care implică operatori de telecomunicații, pentru a include acum și mari giganți ai tehnologiei.

Meta nu este nou în jocul submarin. Potrivit analiștilor de telecomunicații Telegeography, Meta este co-proprietar a 16 rețele existente, inclusiv cel mai recent cablul 2Africa care înconjoară continentul (alte companii care fac parte din acel proiect sunt operatori precum Orange, Vodafone, China Mobile, Bayobab/MTN și alții).

Te-ar mai putea interesa și
JPMorgan renunță la un proces intentat împotriva Tesla, în care cerea despăgubiri de 162 de milioane de dolari pentru pagubele suferite în urma a două postări scrise de Elon Musk pe Twitter
JPMorgan renunță la un proces intentat împotriva Tesla, în care cerea despăgubiri de 162 de milioane de dolari pentru ...
Banca americană JPMorgan Chase a convenit vineri vineri să renunțe la procesul intentat împotriva Tesla, în care acuza producătorul de vehicule electrice că a încălcat „flagrant” în......
INS: Transportul aerian a crescut cu 5,9% în primele nouă luni din 2024, ajungând la 19.812.900 de pasageri
INS: Transportul aerian a crescut cu 5,9% în primele nouă luni din 2024, ajungând la 19.812.900 de pasageri
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 5,9%, comparativ cu perioada similară a anului ...
O cafea Starbucks savurată la ultima frontieră a Războiului Rece. Celebrul lanț american a deschis un magazin în Coreea de Sud, foarte aproape de granița cu nordul comunist (Video)
O cafea Starbucks savurată la ultima frontieră a Războiului Rece. Celebrul lanț american a deschis un magazin în Coreea ...
Ultima frontieră din lume din Războiul Rece are acum o cafenea Starbucks în Coreea de Sud, unde clienții pot arunca o ...
Explozie în Kosovo la un canal foarte important de alimentare cu apă. Premierul Albin Kurti acuză Serbia de sabotaj
Explozie în Kosovo la un canal foarte important de alimentare cu apă. Premierul Albin Kurti acuză Serbia de sabotaj
O explozie a avariat vineri un canal vital pentru alimentarea cu apă a două centrale termice din Kosovo, a declarat premierul ...