Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU) de la București, a fost, în noiembrie, de 836 de lei/MWh, potrivit datelor obținute de noi – operatorul pieței, OPCOM, va publica cifrele probabil zilele următoare.
Dat fiind că, în octombrie, același preț mediu a fost de 446 de lei/MWh, am avut așadar în noiembrie o creștere explozivă a prețului, de 87%, față de luna octombrie.
Evoluția din noiembrie pune punct tendinței de scădere a pețului spot care se manifesta în piața de energie. Astfel, creșterea masivă de acum vine după trei luni consecutive în care prețurile scăzuseră de la o lună la alta. În octombrie, prețul fusese de 446 de lei, în scădere cu circa 18% față de septembrie. În septembrie, am avut o scădere de circa 13,7% a prețului mediu PZU, sau o reducere de 87 de lei/MWh, față de luna anterioară. Mai devreme, în august, am avut o scădere de circa 12,4% a prețului mediu PZU – sau o reducere du 90 de lei/MWh comparativ cu iulie, așadar scăderile de preț de la lună la lună au fost relativ asemănătoare.
Dacă ar fi să comparăm prețul mediu din noiembrie 2024 cu cel de acum un an, vedem că avem și aici o creștere foarte mare – în noiembrie 2023 prețul fusese de 507 lei/MWh, deci acum, an la an, creșterea a fost de circa 65%.
Luna noiembrie a fost una ceva mai friguroasă de obicei, așadar consumul a crescut. Pe fondul problemelor obișnuite ale sistemului energetic românesc, caracterizat de o lipsă a capacităților de generare mai ales în orele fără soare și a unui an prost în asamblu pentru hidro, prețurile au crescut masiv, mai ales în orele de vârf de seară.
Astfel, am avut nu mai puțin de trei recorduri consecutive de preț ale acestui an, ca medie zilnică. Maximul a fost înregistrat pentru ziua de livrare 14 noiembrie este, când prețul mediu al zilei a fost de 1.666 de lei/MWh. În acea zi, prețul a fost triplu fața de cel din Germania, de exemplu.
Piața spot nu numai că nu este o piață marginală în România, dar a și ajuns cea mai importantă sursă de energie pentru clienții finali. Potrivit ultimelor date disponibile la OPCOM, în octombrie 2024, tranzacțiile pe PZU au reprezentat mai mult de o treime (36%) din consumul național de energie electrică.
Citește și: