Ministerul Mediului a încheiat un protocol pentru interzicerea intervenţiilor în pădurile virgine

Ministerul Mediului a încheiat, marţi, un protocol cu Asociaţia WWF privind protejarea pădurilor virgine, document care prevede cartarea pădurilor virgine şi interzicerea oricărei intervenţii în acestea. România sre cea mai mare suprafaţă de păduri virgine din UE.
Economica.net - mar, 20 dec. 2011, 11:49

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, marţi, că România are cea mai mare suprafaţă de păduri virgine din UE, ultimele estimări indicând o suprafaţă de 250.000 de hectare. „În aceste păduri nu există nicio intervenţie din partea nimănui de sute şi sute de ani. Planeta este în pericol din cauza intervenţiilor. Zona de păduri virgine trebuie să o prezervăm pentru a nu exista intervenţii nici în continuare”, a declarat ministrul Mediului, potrivit Mediafax.

El a precizat că dacă nu vor fi luate măsuri pentru reducerea poluării vom fi acuzaţi de generaţiile viitoare şi a apreciat iniţiativa WWF care a adunat deja 100.000 de semnături „pentru un ţel nobil”.

Borbely a declarat că prin protocolul încheiat marţi, cele două părţi se obligă ca până la sfârşitul anului 2012 să fie finalizată inventarierea tuturor pădurilor din România, cartarea pădurilor virgine şi încadrarea lor într-o altă categorie decât în prezent. „Până acum ele erau încadrate într-o categorie mai soft privind intervenţiile, adică în 10% din suprafaţă se putea face intervenţii, de acum nu va mai fi posibilă nicio intervenţie”, a declarat Borbely.

Reprezentantul Misiunii WWF, Csibi Magor, a declarat că organizaţia pe care o conduce a reuşit să pună în discuţie un subiect şi un termen – „pădurile virgine” – despre care nimeni nu ştia. „Ne bucurăm că am reuşit să strângem semnăturile, dar şi mai importantă este protejarea acestor păduri iar astăzi facem un pas important. Începem să ne mişcăm şi sper că azi vom crea un precedent. Este o şansă importantă dar avem nevoie de o susţinere puternică din partea ministerului”, a declarat acesta.

Reprezentantul organizaţiei neguvernamentale a mai spus că va menţine un dialog constant cu Ministerul Mediului pentru a se asigura că toate obiectivele cuprinse în protocol vor fi duse la îndeplinire.

Acesta a adăugat că acele păduri în care sunt prevăzute intervenţii vor fi protejate şi se va încerca stoparea acelor intervenţii, el exprimându-şi speranţa ca în cel mai scurt timp să existe normele metotologice privind definirea şi protejarea pădurilor virgine.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024
Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024
Ucrainenii sprijină în continuare în marea lor majoritate activitatea preşedintelui Volodimir Zelenski, după aproape trei ani de la declanşarea invaziei ruse, însă procentul este în scădere......
Vânzările totale de mașini Volvo au scăzut cu 3% în decembrie 2024
Vânzările totale de mașini Volvo au scăzut cu 3% în decembrie 2024
Vânzările de la Volvo Cars au scăzut cu 3% față de anul trecut în decembrie, la 73.804 de mașini, pe măsură ce vânzările ...
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege (date INS)
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege ...
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere ...
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni ...