Alegeri legislative în Irlanda: Partidele de centru-dreapta pe cale să rămână la putere

Cele două partide de centru-dreapta din Irlanda, Fianna Fail şi Fine Gael, par pe cale să rămână la putere duminică, după o primă fază a numărării voturilor exprimate la alegerile legislative, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - Dum, 01 dec. 2024, 18:44
Alegeri legislative în Irlanda: Partidele de centru-dreapta pe cale să rămână la putere

După primul tur de numărare a voturilor, Fianna Fail, partidul vicepremierului Michael Martin, este în frunte cu 21,69% din voturi, înaintea formaţiunii Fine Gael a premierului Simon Harris (20,78%), scrie Agerpres.

Partidul naţionalist de stânga Sinn Fein, dat în frunte cu un avans redus de către exit poll-uri, este pe a treia poziţie, cu 18,56% din voturi.

Deşi, ca urmare a unei metode complexe de vot, echilibrul s-ar putea în continuare să se schimbe, se profilează formarea din nou a unui guvern de coaliţie în jurul celor două partide de centru-dreapta. În această etapă, ele au obţinut 23 din cele 44 de locuri deja alocate din totalul celor 174 ale camerei inferioare a parlamentului, în timp ce Sinn Fein, condus de Mary Lou McDonald, are 9.

Pentru a forma o majoritate, un partid sau o coaliţie trebuie să obţină cel puţin 88 de locuri.

În timpul campaniei electorale, Fianna Fail şi Fine Gael au respins orice alianţă cu Sinn Fein, fosta aripă politică a grupării paramilitare Armata republicană irlandeză (IRA). La alegerile din 2020, Sinn Fein a obţinut cele mai multe voturi, dar nu a reuşit să construiască o coaliţie.

Cele două partide de centru-dreapta vor trebui, de asemenea, să îşi găsească noi aliaţi, fostul lor partener, Partidul Verzilor, înregistrând un declin clar. Potrivit presei locale, Fianna Fail şi Fine Gael ar putea apela la laburişti sau la independenţi pentru a forma o nouă coaliţie, odată ce rezultatele finale vor fi cunoscute, probabil la începutul săptămânii viitoare.

Fianna Fail şi Fine Gael s-au succedat la guvernare după independenţa Irlandei de Regatul Unit în 1921. Oricare din cele două partide va obţine cel mai mare număr de locuri va putea revendica postul de prim-ministru, ocupat din aprilie de Simon Harris.

Noul parlament urmează să îşi înceapă activitatea pe 18 decembrie, dar formarea unui nou guvern ar putea aştepta până la începutul anului viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Războaiele şi tensiunile regionale au crescut vânzările marilor furnizori de arme – raport SIPRI
Războaiele şi tensiunile regionale au crescut vânzările marilor furnizori de arme – raport SIPRI
Vânzările principalilor furnizori de arme au fost stimulate anul trecut de războaiele din Ucraina şi Gaza şi de tensiunile din Asia, cu creşteri semnificative pentru producătorii din Rusia şi......
Cum se redistribuie voturile între partidele care au intrat în Parlament
Cum se redistribuie voturile între partidele care au intrat în Parlament
Mandatele vor fi distribuite în două etape: prima oară la nivel de circumscripție, iar, ulterior, voturile rămase nefolosite ...
EXCLUSIV Chinezii de la Skyworth vor să intre pe piața auto electrică europeană în 2025 cu hatchback-ul Q
EXCLUSIV Chinezii de la Skyworth vor să intre pe piața auto electrică europeană în 2025 cu hatchback-ul Q
Chinezii de la Skyworth au prezentat la show-ul auto de la Paris, hatchback-ul electric Q, dezvoltat cu suportul grupului ...
Joe Biden, încă președintele SUA, l-a grațiat pe fiul său Hunter acuzat de fraudă fiscală și posesie ilegală de arme
Joe Biden, încă președintele SUA, l-a grațiat pe fiul său Hunter acuzat de fraudă fiscală și posesie ilegală de arme
Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat că l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden, care îşi aştepta sentinţa în cazuri ...