SUA: 16 instituţii de presă denunţă interdicţia utilizării dronelor

Un număr de şaisprezece instituţii de presă, printre care cotidianul New York Times, au prezentat marţi în faţa justiţiei administrative o moţiune acuzând agenţia federală care reglementează aviaţia civilă în Statele Unite de restrângere a libertăţii presei prin limitarea folosirii dronelor pentru a culege informaţii, scrie AFP.
Economica.net - mie, 07 mai 2014, 06:00
SUA: 16 instituţii de presă denunţă interdicţia utilizării dronelor

Printr-o ‘serie de ameninţări cu sancţiuni administrative’, Federal Aviation Administration (FAA) a ‘interzis total’ utilizarea dronelor în scopul culegerii informaţiilor, se arată în moţiunea de 25 de pagini adresată Biroului naţional pentru siguranţa transporturilor (NTSB) cu atribuţii în judecarea conflictelor din domeniul aviaţiei.

Spre deosebire de alte ţări, Statele Unite interzic utilizarea dronelor în scopuri comerciale, atât timp cât nu a fost definită o reglementare strictă.

Cele 16 instituţii de presă, printre care cotidianele New York Times şi Washington Post, sunt de părere că folosirea dronelor ţine de Primul Amendament al Constituţiei americane, care garantează libertatea presei şi de exprimare.

‘Culegere de informaţii nu are o ‘, adaugă moţiunea depusă în cadrul unui diferend cu privire la cazul austriacului Raphael Pirker.

Tânărul a fost condamnat de FAA la o amendă de 10.000 de dolari pentru că, în 2011, a utilizat o dronă cu scopul de filma un videoclip promoţional, condamnare anulată în luna martie de un judecător al NTSB. FAA a făcut apel.

Celelalte mass-media sunt agenţia The Associated Press, grupurile Gannett, Hearst, McClatchy şi Tribune, alături de Advance Publications, proprietarul New Yorker, Vanity Fair şi Vogue.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului, fără restricții, luni, 23 decembrie, anunță joi compania Retter, unul dintre constructori....
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence din București
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence ...
Meta Estate Trust și-a refinanțat investiția în proiectul Swissotel Poiana Brașov și a restructurat-o pe cea dintr-un ...
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
România va închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres, record istoric. Precedentul ...
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor românești, cu Gerovital
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, cu origini turcești și Alibaba ...