Costul orar al forței de muncă, creștere cu 17,12% în T3 2024 față de T3 2023

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o creştere de 17,12% în trimestrul trei din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar faţă de trimestrul anterior a fost mai mare cu 3,18%, informează, miercuri, INS.
AGERPRES - mie, 04 dec. 2024, 09:44
Costul orar al forței de muncă, creștere cu 17,12% în T3 2024 față de T3 2023

INS menţionează că în trimestrul trei din 2024, faţă de trimestrul anterior, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în majoritatea activităţilor economice. Cea mai semnificativă creştere a costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-a regăsit în învăţământ (43,32%), ca urmare a vacanţei şcolare şi, în consecinţă, a diminuării timpului efectiv lucrat.

De asemenea, creşteri mai mari ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (4,38%), sănătate şi asistenţă socială (3,17%), respectiv în alte activităţi de servicii (3,05%).

Faţă de perioada analizată, cele mai mari scăderi ale costului orar al forţei de muncă în formă ajustată s-au observat în intermedieri financiare şi asigurări (-9,88%), tranzacţii imobiliare (-3,71%), respectiv în informaţii şi comunicaţii (-3,46%).

Comparativ cu trimestrul anterior, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut cu 3,19%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 3,02%.

Potrivit datelor INS, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în toate activităţile economice, comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent. Cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în învăţământ (26,71%), hoteluri şi restaurante (24,46%), tranzacţii imobiliare (22,03%), respectiv în alte activităţi de servicii (21,99%).

Comparativ cu trimestrul trei din 2023, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut cel mai puţin în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (11,27%), informaţii şi comunicaţii (11,45%), respectiv în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (12,93%).

Faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut în trimestrul trei din 2024 cu 17,15%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 16,51%.

Te-ar mai putea interesa și
Vaticanul a prezentat noul papamobil. Mașina este un Mercedes G-Class complet electric (Video)
Vaticanul a prezentat noul papamobil. Mașina este un Mercedes G-Class complet electric (Video)
Vaticanul a prezentat miercuri un nou papamobil decapotabil, un automobil marca Mercedes-Benz complet electric pe care Papa Francisc îl va utiliza atunci când îi va saluta pe credincioşi în......
Autostrada Bucureștiului A0: Mâine va fi dat în trafic primul tronson din lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Mâine va fi dat în trafic primul tronson din lotul 3 Nord, al chinezilor
Joi va fi dat în trafic primul tronson din lotul 3 al A0 Nord, construit de compania chineză CCECC, au confirmat reprezentanții ...
Grupul EDGNEX Data Centers by DAMAC din EAU și PPC Group  vor construi un centru nou de date în Attica, Grecia
Grupul EDGNEX Data Centers by DAMAC din EAU și PPC Group vor construi un centru nou de date în Attica, Grecia
EDGNEX Data Centers by DAMAC și PPC Group au anunțat lansarea Data In Scale (DIS), un joint venture (DAMAC 55% - PPC 45%) ...
PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale au convenit constituirea unei foaliții de guvernare
PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale au convenit constituirea unei foaliții de guvernare
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, miercuri, că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, ...