Cărbunele n-a murit, dar s-a predat, când România importă energie aproape de maximum. Centrala din Valea Jiului nu funcționează, iar cele din Oltenia au avarii dese

Centralele pe cărbune care mai funcționează în România și care, în mod tradițional, asigurau energia electrică în perioada de iarnă, au un aport destul de redus chiar când este nevoie de ele, iar avariile curg.
Mihai Nicuţ - joi, 05 dec. 2024, 22:21
Cărbunele n-a murit, dar s-a predat, când România importă energie aproape de maximum. Centrala din Valea Jiului nu funcționează, iar cele din Oltenia au avarii dese

În aceste zile, pe fondul vremii noroase, a unui vânt slab și, mai ales, a unei producții reduse în centralele hidroelectrice, România importă masiv energie electrică în aproape toate intervalele orare. În 4 și 5 decembrie, fără să avem temperaturi foarte scăzute, importurile au trecut de borna de 3.000 MW, o premieră pentru sistemul energetic național, în condițiile în care consumul nu este la valori foarte ridicate – nu se ating nici 9.000 MW.

Potrivit datelor ANRE, România are acum instalată în centralele pe cărbune o capacitate de circa 2.700 MW. Cu toate acestea, în ultima perioadă aceste centrale pe cărbune, pe care sistemul se bazează iarna și care, în mod tradițional, ne-au “ținut becul aprins” funcționează destul de rar la puteri de peste 1.000 MW, deși este nevoie acum de orice sursă de generare. În general, centralele pe cărbune livrează în SEN în total între 800 și 900 MW, în medie

“După cum vedeţi, tragem de rezerva din lacurile de acumulare. Ea este încă la un nivel rezonabil, de peste 60%, dar suntem prudenţi noi – şi când spun noi mă refer în mod special la Dispecerul Energetic Naţional, în utilizarea acestei resurse. În rest, vedeţi când nu avem nici vânt, când sunt zile cu nori, când nu ne ajută nici apa. Din păcate, după ce ani de zile, din 2012, în mod special, România a închis mii de megawaţi producţie în bandă cărbune şi gaz, suntem în situaţia în care am devenit dependenţi de importuri – şi devreme, pentru că anul trecut eram în aceeaşi situaţie, ba chiar sunt mai mulţi megawaţi în sistemul energetic naţional anul acesta, cam cu 1.000 de megawaţi, inclusiv Grupul 5 Rovinari’, spunea ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la finalul lunii trecute.

Și toutuși, de ce, chiar și cu un nou grup la Rovinari, de ce cărbunele merge la doar 800-900 MW din cei 2.700 care apar ca putere instalată?

În primul rând centrala pe huilă de la Paroșeni, de 130 MW, este oprită până la sfârșitul anului, programat pentru unele modernizări, și, chiar și așa, nu ar fi putut funcționa decât o-zi două pe săptămână pentru că atâta huilă se mai extrage. Mai importante sunt însă centralele pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia, cele care au mai rămas în viață. În data de 5 decembrie apăreau în statisticile Transelectrica trei grupuri oprite. Un grup de 330 MW de la Turceni este oprit ca urmare a planului de restructurare și este în conservare, dar poate fi pornit prin ordin de la Ministerul Energiei. Alt grup de la Turceni este oprit, de pe 4 până pe 12 decembrie ca urmare a unei avarii (cazan spart), iar un alt grup de la Rovinari era oprit planificat pentru lucrări între 30 noiembrie și 5 decembrie.

Pe de altă parte, oameni din sistem spun că oricum centralele CEO nu ar putea produce energie electrică la capacitatea maximă ce mai există, pentru că nu ar fi suficient lignit. În plus, carierele CEO ar trebui să livreze cărbune și pentru CET Craiova, care s-a desprins din companie și acum este în subordinea Primăriei Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Navă în derivă din „flota fantomă” a Rusiei, remorcată într-un port german
Navă în derivă din „flota fantomă” a Rusiei, remorcată într-un port german
Un petrolier încărcat care şi-a pierdut capacitatea de manevră în Marea Baltică în apropierea insulei germane Rugen a fost remorcat în oraşul port Sassnitz....
Papa Francisc, decorat cu medalia prezidenţială a libertăţii de Joe Biden
Papa Francisc, decorat cu medalia prezidenţială a libertăţii de Joe Biden
Preşedintele american Joe Biden l-a decorat pe Papa Francisc cu medalia prezidenţială a libertăţii, cea mai înaltă ...
Report de peste 1,58 milioane de euro la Loto 6/49
Report de peste 1,58 milioane de euro la Loto 6/49
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, 12 ianuarie, după ce ...
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
UPDATE: În ciuda înrăutățirii condițiilor meteo, circulația rutieră se desfășoară fără mari probleme în întreaga țară
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în dimineața zilei de duminică, nu ...