ANPC a câștigat definitiv procesul deschis în 2022 contra Blue Air

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a câștigat definitiv procesul deschis, în 2022, de operatorul economic Blue Air Aviation SA.
Economica.net - vin, 06 dec. 2024, 14:05
ANPC a câștigat definitiv procesul deschis în 2022 contra Blue Air

Cauza, care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, a avut ca obiect contestarea procesului verbal de constatare a contravenției nr. 1018218/4.10.2022 și Raportul de Analiză și stabilire a sancțiunii nr. 8/4.10.2022, în baza cărora operatorul economic reclamant, Blue Air Aviation SA a fost sancționat cu amendă în valoare de 9.894.200 de lei.

Sancțiunea aplicată, în 2022, de ANPC, se refrea la consecințele anulării a 11.289 de curse de pasageri operate de Blue Air Aviation SA, în perioada 30.04.2021 – 30.04.2022, pentru care consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene au efectuat plăți în valoare totală de 66.585.967,68 de lei.

În conformitate cu prevederile transpunerii în legislația națională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului președintelui ANPC, care preciza procedura de urmat în acest caz, a fost constituită o comisie specială, la nivelul Autorității, pentru stabilirea sancțiunilor care se impun.

Aceasta a studiat atent rezultatele controalelor și a stabilit aplicarea unei amenzi, în valoare de 9.894.200 de lei, în conformitate cu prevederile art.154 (2) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că abaterile constatate privesc atât consumatori din România, cât și din UE, ANPC, prin Direcția Generală Control Supraveghere Piață și Armonizare Europeană, a transmis, la acel moment, în 2022, o alertă către Comisia Europeană şi autorităţile omoloage ANPC, din celelate state membre, prin care solicită verificarea, la nivel european a încălcărilor similare de legislație, altele decât cele reclamate la ANPC, ori dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislației, pe teritoriul UE, împotriva unor astfel de abateri ale companiei Blue Air Aviaton SA.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria a fost inclusă pe locul 50 în topul realizat de publicaţia New York Times al celor 52 de destinaţii pe care să le vizitezi în 2025. Călătoria spre Bulgaria a devenit mai facilă......
UGIR: Guvernul trebuie să-şi menţină participațiile în domeniile strategice și chiar să recupereze din cele cedate acolo unde există posibilitatea
UGIR: Guvernul trebuie să-şi menţină participațiile în domeniile strategice și chiar să recupereze din cele cedate ...
Guvernul trebuie să-şi menţină sau să-şi asigure prioritar participaţiile strategice ca acţionar unic sau majoritar ...
FMI estimează că economia globală va crește constant în 2025, în timp ce inflația va continua să scadă
FMI estimează că economia globală va crește constant în 2025, în timp ce inflația va continua să scadă
Fondul Monetar Internaţional va prognoza o creştere constantă a economiei mondiale şi continuarea reducerii inflaţiei, ...
Cum îți înființezi o firmă online în România. Procedura, pas cu pas
Cum îți înființezi o firmă online în România. Procedura, pas cu pas
Înființarea unei firme online în România a devenit un proces mult simplificat și mai accesibil datorită digitalizării ...