Lista candidaturilor prezentate pentru cursa pentru Parlamentul European, publicată în 29 aprilie, cuprinde 39 de candidaturi, cu patru mai multe decât cele prezentate la anteriorul scrutin electoral, în 2009. Pentru a fi luată în considerare, fiecare candidatură a formaţiunilor politice a trebuit să strângă cel puţin 15.000 de semnături ale cetăţenilor sau ale unui total de 50 de demnitari publici de la oricare nivel al administraţiei. În plus, în Spania este impus un principiu de paritate: niciunul dintre sexe nu poate ocupa mai puţin de 40% şi nici mai mult de 60% din locurile din fiecare listă.
Din cele peste 34 de milioane de alegători din Spania, peste 330.000 sunt cetăţeni comunitari, care s-au înscris în registrul electoral spaniol, manifestându-şi astfel dorinţa de a vota la scrutinul din 25 mai. Dintre aceşti cetăţeni comunitari, majoritatea sunt britanici (82.000), români (76.000), italieni (36.000) şi germani (35.000).
La anteriorul scrutin electoral, rata de participare la vot a fost de 44,89%, iar Partidul Popular a câştigat iniţial 23 de fotolii de parlamentari, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) – 21 de eurodeputaţi, Coaliţia pentru Europa (formată din mai multe formaţiuni minoritare la nivel central în Spania) şi coaliţia Stângii câte două locuri, iar formaţiunea Uniunea pentru progres şi democraţie (UPyD) şi verzii au obţinut câte un loc în legislativul european. La 1 decembrie 2011, Parlamentul European şi-a adaptat componenţa potrivit prevederilor Tratatului de la Lisabona, cu creşterea numărul total al eurodeputaţilor de la 736 la 754. Astfel, Spania a fost ţara care şi-a crescut cel mai mult numărul de deputaţi europeni, de la 50 la 54, iar acestora li s-au alăturat doi socialişti, un popular şi un deputat din cadrul Coaliţiei pentru Europa.
Alegerile europarlamentare din 25 mai constituie prima ocazie cu care spaniolii revin la urne din noiembrie 2011, când au avut loc ultimele alegeri legislative generale. În general, în Spania, rezultatele scrutinului europarlamentar nu anunţă percepţia generală a partidelor politice, însă constituie o măsurătoare pentru situaţia partidelor mici. Spaniolii obişnuiesc să voteze mai puţin pentru partidul de la guvernare, şi mai mult pentru formaţiunile politice minoritare, dar sunt mai mulţi alegători care se abţin şi nu se prezintă la vot şi care consideră că nu sunt alegeri la fel de importante precum cele naţionale.