Ponta: Sper ca de la 1 iulie, după ce ne ciorovăim cu cei de la FMI şi CE, să scădem CAS

'De la 1 iulie, profitul pe care îl reînvestiţi nu mai este taxabil. Asta este sigur, este 100%, deja în vigoare, dar, de asemenea, eu sper ca de la 1 iulie, după ce ne ciorovăim bine cu cei de la FMI şi Comisia Europeană să scădem şi CAS şi atunci va fi un sprijin foarte important, mai ales că scădem la angajator şi o să simţiţi imediat, eventual putem să creştem pe partea de deduceri de sănătate', a declarat premierul după ce a vizitat societatea Electromagnetica.
Economica.net - joi, 08 mai 2014, 10:39
Ponta: Sper ca de la 1 iulie, după ce ne ciorovăim cu cei de la FMI şi CE, să scădem CAS

De asemenea, premierul a afirmat că întreprinderea trebuie să acceseze fonduri europene pentru că programul 2014 – 2020 este stimulativ.

‘Vreau să vă rog un lucru. Să vă gândiţi totuşi. Trebuie să accesaţi mai mult şi schemele de ajutor de stat şi programele europene pe cercetare în special. Avem noul program 2014 – 2020 care este extrem de stimulativ. Vă trebuie o echipă de câţiva oameni care să ştie să facă proiecte. E păcat că noi avem bani şi îi dăm la alte companii, să nu-i dăm şi la dumneavoastră, bani care vă reduc orice cheltuială pe cercetare, pe dezvoltare, pe retehnologizare’, le-a mai spus premierul.

Ponta a primit din partea directorului general al Electromagnetica, Eugen Scheuşan, un set de trei becuri cu LED.

‘Să spuneţi peste tot că Guvernul se iluminează cu becuri de la Electromagnetica, dar nu ştiu cu Parlamentul’, i-a spus premierul lui Scheuşan.

În replică, directorul general al Electromagnetica a afirmat că Parlamentul a cumpărat, recent, becuri de calitate inferioară.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...