În aceste condiții, valoarea totală a plafonului creditelor garantate de FEI ajunge la 495 de milioane de lei.
Valoarea suplimentară va asigura finanțarea cu peste 362,5 milioane de lei a micilor afaceri. Acordul este inclus în programul EUInvest, care reunește sub aceeași platformă multitudinea de instrumente financiare ale Uniunii Europene disponibile în prezent pentru a sprijini investițiile în UE.
Aflat în al 13-lea an, prin intermediul parteneriatului cu FEI Patria Credit oferă fermierilor și afacerilor mici credite garantate de Uniunea Europeană (garanția acoperă 80% din suma solicitată). Peste 309 milioane de lei au ajuns în afacerile locale doar prin această facilitate, în această perioadă.
Produsul Patria Credit InvestEU poate fi solicitat de orice fermier și/sau mică afacere non-agricolă, care îndeplinește câteva condiții minime: are o firmă mică, cu sub nouă angajați, de peste un an de zile, în orice formă de organizare (SRL, SA, PFA, II, IF) sau este producător agricol individual și solicită un credit de maximum 240.000 de lei, pe care îl folosește pentru a finanța activitatea curentă, investiții, capitalul de lucru sau mixt.
“Semnarea unui nou acord cu Fondul European de Investiții ne întărește încrederea în misiunea noastră de creștere a incluziunii financiare în zonele rurale și urbane mici. Pentru noi microfinanțarea este o preocupare pe termen lung, iar stabilitatea și longevitatea Patria Credit în piață ne-a oferit o bună cunoaștere a nevoilor micilor fermieri și antreprenori din zonele în care activăm. Parteneriatul reprezintă un sprijin real pentru aceștia, dar și o recunoaștere a experienței acumulate în cei peste 20 de ani de activitate”, spune Raluca Andreica (foto), CEO Patria Credit.
După 2023, un an cu o creștere a profitului cu +14% și un profit net de 8,54 milioane de lei, în primele nouă luni ale anului 2024, Patria Credit IFN SA a continuat oferirea de credite personalizate segmentului principal (micii agricultori), astfel structura portofoliului s-a menținut și în trimestrul al III-lea având o concentrare mare de credite acordate acestui segment, respectiv 84%. La 30 septembrie 2024 portofoliul de credite Patria Credit IFN are o valoare de 182 de milioane de lei, în ușoară scădere cu 2% față de septembrie 2023. Profitul net înregistrat la 30 septembrie 2024 este de 5,84 de milioane de lei, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Patria Credit IFN SA este o instituție financiară nebancară (IFN) care susține eforturile antreprenorilor din mediul rural și urbanul mic, precum și impactul lor pozitiv asupra comunităților acestora. Specializată în finanțarea agricultorilor, Patria Credit este membră a European Microfinance Network (EMN) şi Microfinance Centre (MFC) și prima instituție financiară nebancară dedicată microfinanțării din România, cu 20 de ani de experiență și mai bine de 18.000 de clienți finanțați. Istoria Patria Credit a început în 1996, inițial ca program al organzației World Vision, evoluând ulterior în fundație și apoi în IFN.
În prezent, activitatea Patria Credit IFN este recunoscută de Codul European de Bună Conduită inițiat de Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune din cadrul Comisiei Europene, pentru calitatea și impactul activității de microfinanțare realizate în România. Parte a Patria Bank Group, Patria Credit IFN se implică în proiecte de susținere a agriculturii, de dezvoltare a spațiului rural și de relansare a educației agricole, precum Crescătoria de afaceri, Mândru să fiu fermier (alături de Fundația World Vision România), Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii (FD Agri) etc.