Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto (foto), a spus că va avea discuţii cu vicepremierul rus, Alexander Novak, în cursul serii pentru a găsi o soluţie legală pentru plăţile viitoare.
La data de 21 noiembrie, SUA au impus noi sancţiuni Gazprombank, ceea ce creează un obstacol pentru cumpărătorii europeni de gaze ruseşti. Anterior, aceşti cumpărători utilizau Gazprombank pentru a face plăţi, inclusiv o schemă de schimb valutar în ruble.
O sursă din apropierea companiei de stat SPP din Slovacia, care are un contract pe termen lung cu furnizorul rus Gazprom şi aprovizionează cu gaze cea mai mare parte a pieţei slovace, a spus că probleme este una acută pentru că se apropie termenul limită pentru plăţile lunare şi nu se ştie cum vor fi făcute plăţile.
Un eventual eşec de plată ar putea îndemna Gazprom să suspende livrările.
Săptămâna trecută, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a semnat un decret prin care anulează opţiunea de care dispuneau cumpărătorii de gaze ruseşti, de a-şi converti monedele în ruble la Gazprombank. Separat, banca rusească a informat că rămâne singura bancă autorizată să proceseze plăţile pentru gazele ruseşti ale cumpărătorilor străini, dar că va primi plăţi numai în ruble.
Sursa din apropierea grupului SPP citată de Reuters spune că de această problemă se lovesc şi alţi cumpărători din Europa, inclusiv ţări din Balcani, în condiţiile în care băncile nu sunt dispuse să facă plăţi către Gazprombank, şi nu există o perioadă de graţie la sancţiunile americane.