Inflaţia şi-a continuat creşterea în SUA, în luna noiembrie

Rata inflaţiei în SUA a crescut în noiembrie, pentru a doua lună consecutivă, ceea ce complică sarcina Băncii Centrale (Federal Reserve - Fed) care se reuneşte săptămâna viitoare, transmite AFP.
AGERPRES - joi, 12 dec. 2024, 06:13
Inflaţia şi-a continuat creşterea în SUA, în luna noiembrie

Preţurile de consum au crescut cu 2,7% în ritm anual în luna noiembrie, după un avans de 2,6% în octombrie, potrivit indicelui CPI publicat miercuri de Departamentul american al Muncii. De la o lună la alta, creşterea preţurilor de consum a fost mai puternică în noiembrie decât în octombrie, 0,3% comparativ cu 0,2%, scrie Agerpres.

Inflaţia de bază, care nu ţine cont de preţurile volatile precum cele la alimente şi energie, a crescut cu 0,3% în noiembrie comparativ cu octombrie, un avans similar cu cel înregistrat în ultimele patru luni. În ritm anual, inflaţia de bază a crescut cu 2,7% în noiembrie, după un avans de 2,6% în octombrie.

Rata anuală a inflaţiei în SUA a încetinit semnificativ faţă de vârful de 9,1% înregistrat în luna iunie 2022. Cu toate acestea, progresele în aducerea inflaţiei aproape de ţinta de 2% au stagnat în ultimele luni. Preţurile de consum au revenit pe creştere în octombrie, pentru prima dată după luna martie, şi creşterile de tarife vamale promise de Donald Trump ar putea contribui la relansarea inflaţiei.

Această revenire a preţurilor incită la prudenţă, într-un moment în care responsabilii Băncii centrale americane (Fed) urmează să se reunească săptămâna viitoare pentru a decide dacă reduc din nou dobânda de bază, pentru a treia şedinţă la rând, sau optează pentru o pauză.

Majoritatea analiştilor mizează pe o reducere a dobânzii de referinţă cu un sfert de punct la următoarea reuniune a Comitetului de politică monetară de la Fed (FOMC), care va avea oc în perioada 17-18 decembrie. În prezent, dobânda de referinţă a Fed se situează în intervalul cuprins între 4,50% şi 4,75%, după ce a fost redusă cu o jumătate de punct în septembrie, şi apoi cu un sfert de punct în noiembrie.

Preşedintele Fed, Jerome Powell estima la începutul acestei luni că banca centrală „îşi permite să fie puţin mai prudentă” când vine vorba de reducerea dobânzilor, având în vederea vigoarea economiei americane.

Te-ar mai putea interesa și
Succesul Pepe Unchained pe DEX, cu o creștere de peste 120% într-o zi: Descoperă următoarea pre-vânzare crypto care ar putea exploda
Succesul Pepe Unchained pe DEX, cu o creștere de peste 120% într-o zi: Descoperă următoarea pre-vânzare crypto care ...
În ultimele două zile, piața de criptomonede s-a lovit de o scădere abruptă, înregistrând prăbușiri amețitoare în rândul multor criptomonede, inclusiv Bitcoin. Capitalizarea totală s-a......
Plata facturilor direct prin POS, la poştaş. Parteneriat Poșta Română – CEC Bank
Plata facturilor direct prin POS, la poştaş. Parteneriat Poșta Română – CEC Bank
Poșta Română împreună cu CEC Bank și Visa crează infrastructura necesară utilizării plăților digitale în toate ...
Salariu mediu net de 5.268 de lei, în octombrie, în creștere cu 40 de lei față de septembrie
Salariu mediu net de 5.268 de lei, în octombrie, în creștere cu 40 de lei față de septembrie
Câştigul salarial mediu net în luna octombrie a fost 5.268 lei, în creştere cu 40 lei (+0,8%) faţă de luna septembrie ...
Amanetul creşte semnificativ şi anul viitor, aurul rămâne la putere ca cel mai tranzacţionat activ – analiză
Amanetul creşte semnificativ şi anul viitor, aurul rămâne la putere ca cel mai tranzacţionat activ – analiză
Industria de amanet îşi va menţine trendul ascendent anul viitor şi va avea o creştere de cel puţin 20%, aurul rămânând ...