Salariu mediu net de 5.268 de lei, în octombrie, în creștere cu 40 de lei față de septembrie

Câştigul salarial mediu net în luna octombrie a fost 5.268 lei, în creştere cu 40 lei (+0,8%) faţă de luna septembrie 2024, iar comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,3%, potrivit datelor publicate joi de INS.
AGERPRES - joi, 12 dec. 2024, 10:49
Salariu mediu net de 5.268 de lei, în octombrie, în creștere cu 40 de lei față de septembrie

În luna octombrie 2024, câştigul salarial mediu brut a fost 8.612 lei, cu 59 lei (+0,7%) mai mare decât în luna septembrie 2024.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (11.541 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.078 lei).

Indicele câştigului salarial real a fost 107,3% în luna octombrie 2024 faţă de luna octombrie 2023. Indicele câştigului salarial real a fost 100,2% în octombrie 2024 faţă de luna septembrie 2024. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 251,6%, cu 0,4 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna septembrie 2024.

Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.

Conform sursei citate, în luna octombrie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna septembrie 2024, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, cu 12%, respectiv în extracţia minereurilor metalifere, cu 10,2%.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna septembrie 2024 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori de încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 16,2% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 15,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

În sectorul bugetar, în luna octombrie 2024, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+3%, ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+0,8%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1,2%).

Te-ar mai putea interesa și
Șeful SAPE, firma de stat care nu a reușit să continue proiectul gigantic al hidrocentralei cu pompaj Tarnița-Lăpuștești: „Nu a existat o voință clară, fermă și asumată printr-o lege”
Șeful SAPE, firma de stat care nu a reușit să continue proiectul gigantic al hidrocentralei cu pompaj Tarnița-Lăpuștești: ...
Bogdan Stănescu, președintele directoratului Societății de Administrare a Participațiilor Statului în Energie (SAPE), cea care nu a reușit să atribuie în două licitații consecutive......
Cristian Păun, profesor ASE: Intrarea României în Spaţiul Schengen reprezintă un pas înainte
Cristian Păun, profesor ASE: Intrarea României în Spaţiul Schengen reprezintă un pas înainte
Intrarea României în Spaţiul Schengen reprezintă un pas înainte, în sensul apropierii noastre şi mai mult de acest ...
Elena Udrea rămâne la închisoare. ICCJ i-a respins revizuirea condamnării în dosarul Gala Bute
Elena Udrea rămâne la închisoare. ICCJ i-a respins revizuirea condamnării în dosarul Gala Bute
Elan Udrea rămâne la închisoare. Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins joi cererea depusă ...
Adrian Negrescu, consultant economic: Intrarea deplină în Schengen oferă o gură de oxigen economiei românești
Adrian Negrescu, consultant economic: Intrarea deplină în Schengen oferă o gură de oxigen economiei românești
Intrarea deplină a României în Spaţiul Schengen oferă o gură de oxigen nesperată pentru economie, în condiţiile ...