Ministerul Finanțelor a majorat cu 750 de milioane de lei bugetul alocat pentru ajutoarele de stat destinate stimulării dezvoltării regionale

Ministerul Finanţelor majorează cu 750 de milioane de lei bugetul alocat iniţial primei sesiuni de depunere a cererilor de acord pentru finanţare în baza schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 300/2024 pentru dezvoltarea regională şi, astfel, bugetul se ridică la 1,5 miliarde de lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 12 dec. 2024, 16:46
Ministerul Finanțelor a majorat cu 750 de milioane de lei bugetul alocat pentru ajutoarele de stat destinate stimulării dezvoltării regionale

Potrivit unui comunicat al Ministerului, iniţiativa vine în sprijinul investitorilor care au accesat schema de ajutor de stat într-un număr ridicat şi ale căror proiecte de investiţii solicitau un ajutor de stat ce depăşea cu mult valoarea bugetului de 750 milioane lei alocat iniţial.

În cadrul primei sesiuni online demarate în perioada 29 iulie – 9 septembrie 2024 au fost depuse 45 de cereri de acord pentru finanţare, fiind selectate primele trei societăţi, în ordinea punctajului obţinut.

Până în prezent s-au emis două acorduri pentru finanţare pentru societăţile Chimcomplex SA Borzeşti şi Pirelli Tyres Romania SRL. Valoarea proiectelor de investiţii pentru care s-au emis acorduri pentru finanţare este de 853,74 de milioane de lei, pentru care s-a aprobat un ajutor de stat în valoare totală de 348,34 de milioane de lei.

În prezent, specialiştii din cadrul Departamentului de ajutor de stat din cadrul Ministerul Finanţelor au în analiză, în ordinea punctajului obţinut, nouă cereri de acord pentru finanţare cu o valoare a investiţiilor de aproximativ 2,5 miliarde de lei, pentru care se solicită ajutor de stat în valoare de peste 1,1 miliarde de lei.

Potrivit MF, schema de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.300/2024, pentru stimularea dezvoltării regionale prin investiţii ale căror costuri eligibile depăşesc 50 de milioane de lei, are un buget total de 2,25 de miliarde de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 de milioane de euro. Scopul demarării schemei este să stimuleze creşterea economică prin sprijinirea investiţiilor în tehnologii noi şi sustenabile şi, totodată, să încurajeze dezvoltarea antreprenorială. De asemenea, impactul social al schemei este unul important pe termen lung, având în vedere că proiectele finanţate prin schema de ajutor de stat vor duce la dezvoltarea activităţilor economice ale întreprinderilor situate în regiunile mai puţin dezvoltate, utilizarea produselor şi serviciilor oferite de furnizorii locali.

Acordurile de finanţare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.

Cererile de acord pentru finanţare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat şi se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanţare se finalizează cu acord pentru finanţare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcţii, achiziţie de echipamente şi active necorporale, iar activele aferente investiţiei trebuie să fie noi.

Schema de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026.

Te-ar mai putea interesa și
România, ținta criticilor în Olanda pentru o factură neplătită de 20 de ani pentru scoaterea epavei navei Rostok din brațul Sulina
România, ținta criticilor în Olanda pentru o factură neplătită de 20 de ani pentru scoaterea epavei navei Rostok din ...
Săptămâna trecută, cel mai influent ziar din Olanda, De Telegraaf, a publicat un articol amplu despre o datorie istorică pe care Ministerul Transporturilor din România o are față de compania......
Lidl deschide două magazine noi, unul în comuna Vladimirescu din județul Arad și unul în Râmnicu Vâlcea
Lidl deschide două magazine noi, unul în comuna Vladimirescu din județul Arad și unul în Râmnicu Vâlcea
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea a două noi magazine în comuna Vladimirescu, pe data de 12 decembrie ...
Volkswagen ar putea renunța la închiderea fabricilor mari din Germania – surse
Volkswagen ar putea renunța la închiderea fabricilor mari din Germania – surse
Consiliul de Supervizare al Volkswagen AG ia în calcul renunţarea la închiderea marilor fabrici din Germania, se arată ...
Mark Rutte: Este momentul ca NATO să treacă la o mentalitate de război, să creştem turaţia producţiei militare şi a cheltuielile de apărare
Mark Rutte: Este momentul ca NATO să treacă la o mentalitate de război, să creştem turaţia producţiei militare şi ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut joi statelor membre ale Alianţei să treacă la o "mentalitate de război" ...