Conform acestor date, cele mai mari creşteri ale producţiei industriale, în luna octombrie comparativ cu luna septembrie, au fost înregistrate în Irlanda (5,7%), Danemarca (5,4%) şi Polonia (3,5%). În România, producţia industrială a crescut cu 0,4% în octombrie, după ce în septembrie a stagnat.
În ritm anual, luna octombrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2023, producţia industrială a scăzut cu 1,2% în zona euro şi cu 0,8% în UE. România se numără printre ţările membre cu scăderi ale producţiei industriale în ritm anual, cu un declin de 1%. Totuşi, scăderea din luna octombrie este mai mică decât declinul de 3,8% înregistrat de producţia industrială a României în luna septembrie 2024, comparativ cu luna septembrie 2023.
Datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că în România, în luna octombrie 2024, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 6,2%, datorită creşterilor din cele trei sectoare industriale: industria extractivă (+8%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+7,9%) şi industria prelucrătoare (+5,9%).
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mare faţă de luna precedentă cu 0,4%, ca efect al creşterilor industriei extractive (+4,2%) şi industriei prelucrătoare (+0,3%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 0,8%.
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 1,3%, susţinută de creşterile industriei extractive (+2,3%) şi industriei prelucrătoare (+1,7%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,9%.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 0,9%, ca urmare a scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,2%) şi industria prelucrătoare (-0,8%). Industria extractivă a crescut cu 2%.