Şeful Transelectrica pleacă la mai puţin de un an de la numire. Cine a venit în locul lui

Contractul directorului general (CEO) al Transectrica, Ştefan Doru Bucătaru, s-a încheiat, „prin acordul părţilor", în data de 10 mai 2014, potrivit unui raport trimis de companie la Bursă în această dimineaţă. Ion-Toni Teau este noul CEO al companiei care operează monopolul transportului de electricitate pe magistralele naţionale de înaltă tensiune.
Economica.net - lun, 12 mai 2014, 06:35
Şeful Transelectrica pleacă la mai puţin de un an de la numire. Cine a venit în locul lui

Consiliul de Supraveghere  al Transelectrica (TEL) a decis numirea lui Ion – Toni Teau, în funcţia de preşedinte al Direcoratului companiei (director general sau chief executive officer, CEO),  „ca urmare a încetării, prin acordul părţilor, în data de 10 mai 2014, a calităţii de preşedinte al Directoratului a domnului Ştefan Doru Bucătartu”, potrivit raportului trimis la Bursa de valori Bucureşti.

Ion-Toni Teau va fi în funcţie pe perioada rămasă din durata de valabilitate a mandatului predecesorului său.

Transportatorul de energie electrică Transelectrica Bucureşti (TEL) tocmai a raportat un profit net record de 136,5 milioane de lei în primele trei luni din acest an, mai mult decât profitul bugetat de companie pe tot anul 2014 (97 mil. lei).

Ion Toni Teau a renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica. Teau este președintele Camerei Consultanților Fiscali din Romania şi a mai fost director general și administrator producătorului de plăci ceramice producatorului de placi ceramice Lasselsberger Ceramics Romania. A predat la Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune – ASE Bucureşti, este doctor în economie din anul 2002, consultant fiscal, expert contabil și auditor financiar.

Ştefan Bucătaru este un expert în domeniul dezvoltării companiilor prin fonduri de investiţii private equity, numit director general la TEL în iunie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
EIA: Prețul petrolului în scădere, oferta globală va depăși cererea în 2025
EIA: Prețul petrolului în scădere, oferta globală va depăși cererea în 2025
Prețurile petrolului au scăzut azi, deoarece preocupările legate de supraoferta și îngrijorările legate de cerere cauzate de un dolar mai puternic au depășit o retragere abruptă a stocurilor......
Cum va funcționa platforma Top-not care va permite legalizarea digitală a documentelor la notari
Cum va funcționa platforma Top-not care va permite legalizarea digitală a documentelor la notari
Un proiect de lege inițiat de Guvernul României reglementeze regimul juridic al îndeplinirii actelor și procedurilor ...
AI devine atuul principal pentru tablete, dar și motiv pentru scumpiri viitoare. Piața a revenit pe creștere în trimestrul 3
AI devine atuul principal pentru tablete, dar și motiv pentru scumpiri viitoare. Piața a revenit pe creștere în trimestrul ...
Livrările de tablete la nivel global au crescut cu 20,4% în al treilea trimestru, la 39,6 milioane de unități, conform ...
Efectele pestei micilor rumegătoare asupra exporturilor de oi. Săptămâna trecută au plecat spre Maroc 13.000 de animale. Ce urmează
Efectele pestei micilor rumegătoare asupra exporturilor de oi. Săptămâna trecută au plecat spre Maroc 13.000 de animale. ...
Un centru de colectare ovine din Constanța a livrat săptămâna trecută 13.000 de oi către Maroc, primul transport către ...