Președintele sârb Vucic anunță că SUA și Marea Britanie vor impune sancțiuni împotriva companiei petroliere NIS, controlată de Gazprom

Naftna Industrija Srbije, singura companie de rafinare petrolieră din Serbia şi totodată o firmă controlată de Gazprom Neft, divizia de petrol a gigantului rus Gazprom, urmează să fie vizată de sancţiuni americane şi britanice de la 1 ianuarie, a declarat preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, pentru un post local de televiziune, preluat de Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - sâm, 14 dec. 2024, 12:23
Președintele sârb Vucic anunță că SUA și Marea Britanie vor impune sancțiuni împotriva companiei petroliere NIS, controlată de Gazprom

„Ni s-a confirmat că SUA vor impune cele mai stricte sancţiuni împotriva Naftna Industrija Srbije”, a declarat vineri seara Aleksandar Vucic pentru postul de televiziune Informer TV, fără a preciza de unde are aceste informaţii. „Nu am primit un act oficial dar, în câteva zile, SUA vor introduce sancţiuni ” împotriva NIS, iar „britanicii li se vor alătura, ceea ce înseamnă practic toată lumea”, a spus Vucic, adăugând că sancţiunile ar putea intra în vigoare încă de la 1 ianuarie 2025.

Gazprom Neft, divizia de petrol a gigantului rus Gazprom, a preluat pachetul majoritar de acţiuni la Naftna Industrija Srbije în 2008, iar ulterior şi-a majorat participaţia până la 56,15%. În 2022, Gazprom Neft a transferat un pachet de 6,15% din acţiunile NIS către firma mamă Gazprom, în contextul restricţiilor occidentale impuse Moscovei pentru războiul din Ucraina.

Statul sârb deţine o participaţie minoritară de puţin sub 30% din acţiunile Naftna Industrija Srbije, cea mai tranzacţionată companie la bursa de la valori de la Belgrad.

„Este, probabil, una din cele mai dureroase ştiri din ultimele zile”, a mai spus Vucic, sugerând că statul sârb ar putea prelua o participaţie la NIS pentru a modifica structura de proprietate şi a încerca să evite măsurile punitive.

Serbia se bazează foarte mult pe gazele livrate de Gazprom, chiar dacă în paralel face eforturi pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare. Serbia poartă discuţii cu Rusia pentru a prelungi un contract de furnizare de gaze care expiră în luna martie 2025.

„După ce vom vedea documentele, în primul rând vom discuta cu americanii, după care vom avea discuţii cu ruşii”, a declarat Aleksandar Vucic sâmbătă pentru postul public de televiziune RTS. „Trebuie să rezolvăm problema, nu putem lăsa Serbia fără petrol în mijlocul iernii, şi în acelaşi timp suntem interesaţi să păstrăm relaţii prietenoase cu ruşii şi să avem grijă să nu stricăm relaţiile cu cei care impun sancţiuni”, a precizat preşedintele Vucic.

Principala rafinărie NIS, amplasată la Pancevo, est de capitala Belgrad, se bazează pe ţiţeiul importat prin conductă din ţara vecină Croaţia. Anticipând că eventualele sancţiuni ar putea face această conductă imposibil de utilizat pentru NIS, Serbia a început să îşi facă planuri vizând conectarea la oleoductul Drujba via Ungaria, începând din 2026.

Te-ar mai putea interesa și
USR cere datele reale pe care se bazează bugetul pe 2025, pentru ca să se poată lua decizii corecte pentru anul viitor
USR cere datele reale pe care se bazează bugetul pe 2025, pentru ca să se poată lua decizii corecte pentru anul viitor
Uniunea Salvaţi România cere datele "reale" privind execuţia bugetară şi discuţiile cu Comisia Europeană despre reducerea deficitului, astfel încât să poată fi luate decizii corecte pentru......
Donald Trump ia în calcul privatizarea Serviciului Poștal al SUA – surse Washington Post
Donald Trump ia în calcul privatizarea Serviciului Poștal al SUA – surse Washington Post
Preşedintele ales Donald Trump şi-a exprimat interesul în privatizarea Serviciului Poştal al Statelor Unite (USPS), susţine ...
Philippe Diallo a fost reales în funcția de președinte al Federaţiei Franceze de Fotbal
Philippe Diallo a fost reales în funcția de președinte al Federaţiei Franceze de Fotbal
Philippe Diallo a fost reales sâmbătă în funcţia de preşedinte al Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF) cu 55,34% din ...
Fostul fotbalist Mihail Kavelaşvili, apropiat de partidul de guvernământ, a fost numit președinte al Georgiei
Fostul fotbalist Mihail Kavelaşvili, apropiat de partidul de guvernământ, a fost numit președinte al Georgiei
Un colegiu electoral, controlat de partidul de guvernământ Visul Georgian, l-a numit sâmbătă pe Mihail Kavelaşvili ...