Firmele mici şi mijlocii vor fi subvenţionate din fonduri UE dacă angajează absolvenţi de liceu sau facultate

IMM-urile vor primi subvenţii din bani europeni dacă angajează tineri care au absolvit liceul sau facultatea în acest an, a declarat, luni, Florin Jianu, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, în cadrul unei conferinţe pe tema contribuţiei firmelor mici şi mijlocii la creşterea economică.
Economica.net - lun, 12 mai 2014, 11:37
Firmele mici şi mijlocii vor fi subvenţionate din fonduri UE dacă angajează absolvenţi de liceu sau facultate

‘Am atras 40 de milioane de euro din fondurile europene pentru crearea de noi locuri de muncă, astfel încât să subvenţionăm firmele mici şi mijlocii care angajează absolvenţi din acest an. Pentru absolvenţii de liceu, angajatorii vor primi câte 900 de lei (pe lună – n.r.), iar pentru cei de facultate, câte 1.300 de lei, timp de minimum şase luni, maximum 12 luni. Firmele vor fi obligate să păstreze aceste locuri de muncă încă acelaşi număr de luni’, a explicat Jianu.

Potrivit oficialului, firmele vor putea accesa aceşti bani începând din luna iunie.

El a adăugat că şi pentru firmele din turism se pregăteşte o schemă de ajutor de stat.

‘Pregătim un program de ajutor de stat pentru turismul românesc, adică scutiri de taxe şi alte impozite locale pentru cei care vor investi în turism şi în lucruri creative. Încă lucrăm la acest tip de schemă, împreună cu reprezentanţii industriei turismului, şi analizăm ce tipuri de ajutor de stat au fost implementate în alte state din UE. Important este că regulamentele europene permit acest fel de ajutor de stat’, a menţionat Jianu.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului, fără restricții, luni, 23 decembrie, anunță joi compania Retter, unul dintre constructori....
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence din București
Meta Estate Trust refinanțat investiția în Swissotel Poiana Brașov și a restructurat finanțarea din Mătăsari Residence ...
Meta Estate Trust și-a refinanțat investiția în proiectul Swissotel Poiana Brașov și a restructurat-o pe cea dintr-un ...
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
2024, record istoric pentru construcția de autostrăzi în România. Câți kilometri sunt inaugurați
România va închide anul 2024 cu peste 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres, record istoric. Precedentul ...
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor românești, cu Gerovital
Trendyol, cea mai mare platformă turcească de comerț online, cu Alibaba printre acționari, a început integrarea brandurilor ...
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, cu origini turcești și Alibaba ...