Grecia: Bugetul apărării pentru 2025, aproape dublu faţă de 2019

Grecia şi-a sporit semnificativ bugetul apărării, urmând ca în 2025 să aloce pentru securitate şi apărare o sumă aproape dublă faţă de 2019, transmite DPA, scrie Agerpres.
AGERPRES - lun, 16 dec. 2024, 14:38
Grecia: Bugetul apărării pentru 2025, aproape dublu faţă de 2019

Parlamentul de la Atena a adoptat duminică bugetul naţional pentru 2025, care prevede 6,1 miliarde de euro pentru apărare, faţă de 3,5 miliarde euro în 2019, scrie Agerpres.

În afară de investiţiile în achiziţionarea de avioane de vânătoare, submarine, fregate şi arme inteligente, va fi construit un scut de apărare antiaeriană, pe modelul faimosului ‘Iron Dome’ israelian.

În discursul său din timpul dezbaterii asupra bugetului pentru anul viitor, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat că va trebui să aibă loc o ”restructurare radicală” a forţelor armate pentru a le face mai eficiente.

Ministrul grec al apărării, Nikos Dendias, a promis că armata va intra într-o nouă etapă, caracterizată de ”sisteme de arme inteligente şi un scut antidrone”.

După începerea invaziei ruse contra Ucrainei, Atena s-a pronunţat pentru crearea unui sistem european de apărare antiaeriană, care să protejeze de atacuri cu rachete şi drone.

Grecia este una din cele 21 de ţări participante la Scutul Cerului European, proiect iniţiat de Germania.

Sistemul grecesc ‘Iron Dome’ va fi diferit de cel israelian pentru că ameninţarea este diferită, a explicat Dendias într-un interviu acordat recent cotidianului To Vima.

Deşi Israelul trebuie să se apere în principal de rachete, sistemul grecesc ar proteja în faţa atacurilor cu drone, acestea fiind mult mai mici şi mai greu de detectat decât rachetele.

Te-ar mai putea interesa și
Hotelul Pines Bucegi Lodge a fost deschis lângă castelul Bran
Hotelul Pines Bucegi Lodge a fost deschis lângă castelul Bran
Un nou hotel premium și-a deschis porțile în inima munților Bucegi, venind în întâmpinarea celor care caută un loc relaxant si confortabil, potrivit atât pentru întîlniri corporate, cât......
România importă 80% din carnea de porc – Feliciu Paraschiv, ANCMMR
România importă 80% din carnea de porc – Feliciu Paraschiv, ANCMMR
România importă circa 80% din carnea de porc, fiind la mâna marilor jucători de pe piaţa cărnii de porc din Europa, ...
Papa condamnă excesele sistemului financiar
Papa condamnă excesele sistemului financiar
Delocalizări, deplasări ale resurselor şi speculaţii financiare: Papa Francisc s-a adresat luni reprezentanţilor băncilor ...
ANAF dezminte faptul că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie electrică sau gaze
ANAF dezminte faptul că implementarea e-Factura riscă să lase milioane de români fără energie electrică sau gaze
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) dezminte categoric informaţiile vehiculate recent în spaţiul public, ...