Unul dintre liderii separatişti din estul Ucrainei apreciază că următorul pas este alipirea la Rusia

Unul dintre liderii separatiştilor din estul Ucrainei a declarat luni că alăturarea la Federaţia Rusă ar fi probabil următorul pas după referendumul desfăşurat duminică la Lugansk şi Doneţk, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - lun, 12 mai 2014, 14:25
Unul dintre liderii separatişti din estul Ucrainei apreciază că următorul pas este alipirea la Rusia

‘Alăturarea la Federaţia Rusă ar putea fi probabil următorul pas’, a spus luni Roman Liagin, şeful aşa-numitei comisii electorale, în cadrul unei conferinţe de presă la Doneţk.

Liderii separatişti au declarat că peste 80% dintre cei prezenţi la referendum duminică s-au pronunţat pentru autoguvernare, în condiţiile în care această consultare populară ilegală a fost denunţată de Kiev.

Denis Puşilin, şeful separatiştilor din Doneţk, a declarat luni că în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale programate să se desfăşoare la 25 mai în Ucraina, ele ‘nu vor avea loc în republica populară din Doneţk’, potrivit AFP. Puşilin a adăugat că insurgenţii nu prevăd organizarea unui al doilea tur al referendumului privind alipirea la Rusia, aşa cum se vehiculase anterior.

Preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a denunţat ‘farsa’ desfăşurată duminică în estul Ucrainei, la care, potrivit estimărilor Kievului, a participat 24% din populaţia Luganskului şi 32% din cea a regiunii Doneţk.

 

Te-ar mai putea interesa și
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Germania: Undă verde în Bundestag pentru o reformă vizând protejarea Curţii Constituţionale de influenţe politice
Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, a adoptat joi un proiect de lege menit să apere instanţa supremă a ţării de interferenţe politice, în răspuns la preocupările privind......
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Camera Auditorilor Financiari din România a pierdut definitiv procesul intentat Consiliului Concurenţei
Înalta Curta de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea legislației din domeniul concurenței de către ...
Rafinăria Petrobrazi deţinută de OMV Petrom va produce combustibili durabili de aviaţie în colaborare cu britanicii de la John Wood
Rafinăria Petrobrazi deţinută de OMV Petrom va produce combustibili durabili de aviaţie în colaborare cu britanicii ...
Compania britanică de inginerie şi consultanţă John Wood Group PLC a anunţat joi că a încheiat un contract cu producătorul ...
O pâine cu Telemea de Ibănești  a fost inclusă într-o carte cu rețete culinare a UE
O pâine cu Telemea de Ibănești a fost inclusă într-o carte cu rețete culinare a UE
Rețeta pentru pâinea românească coaptă cu Telemea de Ibănești și sos de brânză de capră a fost inclusă în colecție ...