Totodată, cheltuielile general-administrative nerepartizate pe cele două mari filiere ale activităţii SSIF Broker au scăzut cu 5% în primele 3 luni ale anului curent.
Cifra de afaceri a SSIF Broker a avansat într-un ritm accelerat (+72%) în primul trimestru, până la 1,73 milioane de lei, susţinută atât de creşterea veniturilor din comisioane aferente tranzacţiilor intermediate pe bursă de la Bucureşti, cât şi de creşterea volumului tranzacţiilor derulate de clienţi pe noua platformă de tranzacţionare dedicată pieţelor externe.
Serviciile de brokeraj prestate de SSIF Broker au generat, în primul trimestru din 2014, un rezultat pozitiv de 585.424 lei, cu 52,1% mai mare decât în primele trei luni din anul precedent.
Această evoluţie a fost susţinută de o creştere accelerată (163%) a indicatorilor de activitate pe segmentul de intermediere în timp ce segmentul operaţiunilor de market-making (MM) şi produse structurate emise de SSIF Broker a generat un rezultat mai mic cu 31% decât în primul trimestru din 2013.
Veniturile nete din comisioane pentru tranzacţiile intermediate la BVB au crescut cu 59%, până la peste 1,05 milioane de lei, în timp ce veniturile nete din comisioane pentru tranzacţiile intermediate pe pieţele externe au crescut cu peste 86%, până la aproximativ 500.000 de lei.
La finele primului trimestru din 2014, SSIF Broker ocupă locul 4 în topul brokerilor de la BVB cu rulaje totale de 357 milioane lei şi o cotă de piaţă de 7,64% comparativ cu tranzacţii totale de circa 200 de milioane de lei şi o cotă de piaţă de 4,86% în perioada similară din 2013.
Veniturile totale generate din serviciile de intermediere financiară au crescut cu 74,2% în primele 3 luni din 2014 până la peste 2 milioane lei, veniturile brute din comisioane contribuind cu peste 93% din totalul acestora.
În condiţiile în care cheltuielile variabile pe segmentul de intermediere au crescut într-un ritm ceva mai lent (+66,5%), marja brută a segmentului de intermediere aproape s-a dublat în primul trimestru, ajungând la 676,308 lei.
Cheltuielile fixe aferente segmentului de intermediere au crescut, de asemenea, însă cu doar 30%. Prin urmare, segmentul de intermediere a generat o valoare adăugată de 0,43 milioane de lei în primul trimestru din 2014, în creştere cu 163,3% faţă de valoarea din perioada similară a anului 2013.
În primul trimestru din 2014, veniturile totale din comisioane au crescut cu 64,7%, până la 1,59 milioane de lei, această evoluţie fiind susţinută de atât de creşterea veniturilor din comisioane aferente tranzacţiilor intermediate pe bursă de la Bucureşti, cât şi de creşterea volumului tranzacţiilor derulate de clienţi pe noua platformă de tranzacţionare dedicată pieţelor externe.
Veniturile nete din comisioane pentru tranzacţiile intermediate la BVB au crescut cu 59%, până la peste 1,05 milioane de lei, în timp ce veniturile nete din comisioane pentru tranzacţiile intermediate pe pieţele externe au crescut cu 86%.
Pe filiera administrării portofoliului propriu, veniturile totale au crescut în primul trimestru din 2014 cu 84,9%, până la 7.947.124 lei, în timp ce cheltuielile variabile aferente acestor tranzacţii au crescut într-un ritm mai accentuat (+107,1%) până la 7.472.569 lei. Urmare a acestor evoluţii, marja brută din administrarea portofoliului propriu s-a îngustat cu 31,2%, până la 474.555 lei. Totodată, cheltuielile fixe aferente acestei activităţi au scăzut cu 37% până la 119.594 lei.
Astfel, la finele primului trimestru din 2014, rezultatul activităţii de administrare a portofoliului propriu de active financiare indică un profit de 354.961 lei, în scădere cu 37% faţă de trimestrul I din 2013.
Numărul societăţilor cotate din portofoliul SSIF Broker a rămas relativ constant (76) în primul trimestru din 2014, faţă de 75 la sfârşitul anului 2013, însă a scăzut semnificativ faţă de perioada similară din 2013 (81), pe fondul restructurării portofoliului de acţiuni cotate la BVB prin vânzarea unor pachete de acţiuni cu un coeficient scăzut de lichiditate şi cu un potenţial redus de creştere.
‘Cifrele obţinute în primul trimestru al acestui an reflectă creşterea performanţei atât prin orientarea spre o eficientizare a procesului de vânzare şi relaţionare cu clienţii societăţii, cât şi spre restructurarea portofoliului propriu. Obiectivele majore ale acestui an sunt creşterea veniturilor societăţii şi diversificarea serviciilor. Pentru această, venim în întâmpinarea potenţialilor clienţi cu produse noi, produse care pot să acopere atât nevoia de venituri suplimentare, cât şi necesitatea de acoperire a riscurilor aferente tranzacţiilor pe piaţă de capital’, a declarat directorul general al societăţii, Grigore Chiş.
SSIF Broker este membru fondator al Bursei de Valori Bucureşti şi al SIBEX – Sibiu Stock Exchange, acţionar la Depozitarul Central Bucureşti, Casa Română de Compensaţie, Casa de Compensaţie Bucureşti, Fondul de Compensare al Investitorilor.
Compania s-a implicat în listarea la Bursa de Valori Bucureşti a unora dintre cele mai prestigioase societăţi din România şi a cotat 11 dintre cele 12 societăţi listate iniţial la BVB, pregătind şi introducând la tranzacţionare 45 de societăţi, printre care se numără Antibiotice Iaşi, Azomureş Târgu – Mureş, Terapia Cluj – Napoca, Artrom Slatina, Astra Vagoane Arad etc.
În anul 2005, SSIF Broker SA a devenit prima şi până în prezent singura societate de investiţii financiare listată la Bursa de Valori Bucureşti, la categoria I.
SSIF Broker Cluj-Napoca are peste 12.000 de acţionari persoane fizice şi juridice. Cel mai important acţionar persoană juridică este SIF Muntenia, cu o deţinere de 13,2517% din capitalul social.
SSIF Broker este o societate înfiinţată cu capital privat integral românesc. De la înfiinţare şi până în prezent niciun acţionar nu a deţinut controlul asupra societăţii; prin actul constitutiv se prevede că nici un acţionar nu poate să deţină mai mult de 15% din capitalul social al SSIF Broker SA.