BERD va reduce estimările de creştere pentru Europa emergentă din cauza crizei din Ucraina

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare îşi va reduce estimările de creştere pentru Europa emergentă în condiţiile în care noile tensiuni dintre Est şi Vest provocate de criza din Ucraina afectează multe economii post comuniste, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 14 mai 2014, 06:13
BERD va reduce estimările de creştere pentru Europa emergentă din cauza crizei din Ucraina

BERD, instituţie creată în 1991 pentru a investi în fostele state comuniste din Europa de Est, va publica noile prognoze de creştere la reuniunea sa anuală care începe miercuri la Varşovia.

În luna ianuarie, BERD estima că economiile din Europa de Est şi Asia Centrală vor înregistra în acest an o creştere medie de 2,8%. Însă aceste prognoze sunt în pericol din cauza creşterii tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, a avertizat recent directorul BERD, Suma Chakrabarti.

Europa de Est tocmai şi-a revenit după criza datoriilor din zona euro şi mai ales după ce băncile europene şi-au redus finanţarea. Însă această relansare este pusă în pericol în condiţiile sancţiunilor occidentale impuse Rusiei, cea mai mare economie din regiune şi principalul furnizor de energie, din cauza acţiunilor preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina.

‘Cu toţii vorbim de impactul Ucrainei asupra Europei de Est dar este o situaţie serioasă şi pentru Asia Centrală’, a declarat luni directorul BERD, Suma Chakrabarti. ‘Unele din aceste state sunt foarte fragile’, a adăugat Chakrabarti.

În ultimii ani, BERD a început să-şi extindă aria de acţiune dincolo de Europa de Est şi Asia Centrală pentru a include ţări precum Mongolia, Turcia şi economiile afectate de Primăvara Arabă precum Maroc, Egipt, Tunisia şi Iordania. Însă în continuare Rusia rămâne, de departe, cea mai mare piaţă pentru BERD. Investiţiile BERD în Rusia au scăzut până la 1,8 miliarde de euro în 2013 de la 2,6 miliarde de euro în 2012 din cauza unor condiţii dificile de investiţii.

La reuniunea de la Varşovia, acţionarii BERD ar urma să discute dacă vor aproba cererea Ciprului de a primi finanţare şi dacă vor admite Libia ca acţionar, ceea ce ar deschide calea pentru ca această ţară să poată deveni şi ea beneficiară de fonduri BERD.

În ianuarie, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare estima că în 2013 economia românească a înregistrat o creştere de 2,5%, urmând ca în acest an avansul economiei să încetinească uşor până la 2,4%, susţinut de exporturi şi de relansarea cererii interne.

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ 6,2 miliarde euro în peste 330 de proiecte în România, mobilizând pentru aceste proiecte peste 12 miliarde euro din alte surse de finanţare.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...