Preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, afirmă că propunerea Crin Antonescu la Preşedinţia României este una „foarte bună”, argumentând că acesta este „un proeuropean convins” şi „un câştig pentru (…) garantarea drumului proocidental” al ţării.
„Mi se pare foarte bună (propunerea – n.r.), îl cunosc de mult, e un proeuropean convins şi un om care adună oameni, care are o comunicare eficientă (…)”, a declarat Flutur, duminică seară, prezent la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, la terminarea ședinței de partid, că propunerea pentru ministerul Justiției este un parlamentar PSD, care urma să fie șefului Comisiei Juridice din Parlament. Este vorba despre Radu Marinescu. Numele lui Ciolacu este singurul vehiculat pentru funcția de prim ministru.
De asemenea, potrivit negocierilor dintre partide, Ilie Bolojan (PNL) va fi președintele Senatului, iar Ciprian Șerban (PSD), președintele Camerei Deputaților.
Vicepremieri în noul executiv vor fi Marian Neacșu (PSD), ministru fără portofoliu, și Cseke Attila (Ministerul Dezvoltării).
Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a confirmat duminică informațiile apărute pe surse, că liberalii vor avea șase portofolii în noul guvern. „În urma negocierilor care au fost finalizate azi, din ministerele pe care le va avea noul guvern, 16, PNL va gestiona 6: MAI, MAE, MIPE, Energie, Mediu și Educație.
„Am aprobat aceste nominalizări, am aprobat acordul de coaliţie, de principiu, vom avea un candidat unic la funcţia de preşedinte şi sperăm că, începând de mâine (luni – n.r.), noul Guvern care se va forma va gestiona cu chibzuinţă treburile ţării şi va lua măsurile necesare pentru o bună guvernare în aşa fel, pe de o parte, să putem să intrăm cu echilibrele financiare în regulă în noul an şi, aşa cum am discutat şi în programul de guvernare, să ia măsuri pentru un stat mai eficient, pentru reforme, dar şi pentru continuarea dezvoltării ţării noastre”, a conchis Bolojan.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, duminică seară, că formaţiunea politică pe care o conduce îşi va asuma responsabilitatea unor „ministere-cheie”, anume Finanţele şi Dezvoltarea, care vor fi preluate de Tanczos Barna, respectiv Cseke Attila.
„UDMR se alătură noului Guvern asumându-şi responsabilitatea unor ministere-cheie. Tanczos Barna va ocupa funcţia de ministru al Finanţelor şi viceprim-ministru, iar Cseke Attila va coordona Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Vom lucra pentru protejarea cetăţenilor şi pentru a readuce echilibrul şi raţiunea în procesul decizional!”, a scris Kelemen pe Facebook.
Cum arată lista miniștrilor din viitorul Guvern
Ministerele PSD
Vicepremier fără portofoliu: Marian Neacşu
Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr
Ministerul Economiei şi Digitalizării – Bogdan Ivan
Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila
Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
Ministerul Culturii – Natalia Intotero
Ministerul Muncii – Simona Bucura Oprescu
Ministerul Justiţiei – Radu Marinescu
Ministerele PNL
Ministerul de Interne – Cătălin Predoiu
Ministerul Educaţiei – Daniel David
Ministerul de Externe – Emil Hurezeanu
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Marcel Boloş
Ministerul Mediului – Mircea Fechet
Ministerul Energiei – Sebastian Burduja
Ministerele UDMR
Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila (și vicepremier)
Ministerul Finanţelor – Tanczos Barna
Cum va decurge ziua de 23 decembrie când se vor vota și ministrii și prim-ministrul și componența celor două camere
Luni, 23 decembrie, va fi o zi plină pe plan politic. Dimineață, vor fi aleși șefii celor două camere ale Parlamentului, iar după acest moment ar urma ca președintele Klaus Iohannis să anunțe pe cine alege premier. Apoi, se va da startul maratonului de audieri, urmând ca noul Executiv sa depună seara jurământul la Palatul Cotroceni.
La ora 08:30, PSD, PNL și UDMR vor semna acordul privind coaliția de guvernare, urmând ca la ora 09:00 să fie aleși șefii celor două camere din Parlament.
La ora 11:00, președintele Klaus Iohannis este așteptat să desemneze premierul, iar la ora 12:00 se va depune programul de guvernare la Parlament.
Ulterior, începând cu ora 12:30, se va da startul maratonului de audieri, ca mai apoi să aibă loc dezbateri și să se voteze noul guvern. Tot mâine ar trebui ca noii miniștri să depună jurământul la Cotroceni.
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, duminică, componenţa comisiilor de specialitate, iar reprezentarea partidelor în respectivele comisii a fost aprobată, în funcţie configuraţia politică a Camerei. Senatul a făcut același lucru, în ședința de sâmbătă, 21 decembrie.
Cu 248 de voturi „pentru” şi 46 de voturi „împotrivă”, deputații au votat distribuirea pe partide a conducerii comisiilor de specialitate din Camera Deputaților.
PSD a primit conducerea a șapte comisii, PNL – 4, AUR – 4, USR – 3, UDMR – 2, grupul minorităților – 2, POT -1, SOS – 1.