Rompetrol Rafinare, parte a KMG International, continuă alături de Fundaţia pentru SMURD şi Inspectoratul General de Aviaţie (IGAv) parteneriatul pentru susţinerea intervenţiilor medicale de urgenţă pe cale aeriană, a deplasării personalului şi transportarea victimelor, potrivit unui comunicat al companiei.
Valoarea investiției Rompetrol în cei 5 ani de parteneriat depășește 750.000 USD.
“În cadrul colaborării, compania asigură şi în 2014 o parte din combustibilul Jet A1 necesar pentru operarea elicopterelor din Bucureşti şi Târgu Mureş, implicate în intervențiile medicale de urgență. Doar în ultimii 5 anii am realizat 55 de proiecte pentru dotarea şi reabilitarea unor unităţi medicale din mediu rural și urban”, declară Alexey Golovin, Director Dezvoltare Corporativă și Comunicare al KMG International / Rompetrol.
„Parteneriatul cu Rompetrol este, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante proiecte derulate prin intermediul Fundaţiei pentru SMURD. La rândul său, colaborarea directă cu Inspectoratul General de Aviaţie are o consecinţă cât se poate de palpabilă – salvarea cât mai multor vieţi”, declară Dr. Raed Arafat, Preşedinte Consiliu Director – Fundaţia pentru SMURD.
Începând cu anul 2008, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) a efectuat intervenţii aeriene de urgenţă la nivel naţional, contribuind astfel la transportarea şi salvarea unui număr de peste 5.000 de persoane rănite. În 2013, în cadrul punctelor de operare aeromedicală beneficiare ale sponsorizării acordate de Rompetrol Rafinare, au fost efectuate 1974 (dublu comparativ cu 2012), intervenţii însumând 3922 ore de zbor.