Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România

Grup Șerban Holding și subsidiarele au primit un credit sindicalizat în valoare de 73 de milioane de euro pentru refinanțarea datoriei existente și dezvoltarea activității, informează casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu), care a asistat juridic compania în realizarea acestei afaceri.
Cristian Negrei - mar, 24 dec. 2024, 16:40
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România

Finanțarea a fost coordonată de BRD Groupe Société Générale și Banca Transilvania, care au acționat și în calitate de agenți de documentație și creditori inițiali, iar Raiffeisen Bank România a acționat în calitate de agent de sustenabilitate și creditor inițial. Banca Transilvania va avea rolul de agent de facilitate și agent de garanție pe parcursul derulării finanțării.

Grup Șerban Holding este o companie antreprenorială ce activează în piața de agribusiness din România, acoperind mai multe domenii, precum agricultură (peste 15.000 ha cultivate), comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea bovinelor Angus și a ovinelor Ile de France, panificație, patiserie-cofetărie, alimentație publică, distribuție și transport.

Echipa RTPR a fost coordonată de Alexandru Retevoescu (Partner) și Andreea Nedeloiu (Senior Associate), și le-a mai inclus pe Livia Țucă (Associate), Georgiana Veriveș și Ambra Lazăr (Junior Associates).

„Grup Șerban Holding a avut în analiză de ceva timp oportunitatea unei sindicalizări la nivel de grup. Încă din fazele inițiale ale acestui proces am avut echipa de la RTPR aproape și am rămas fideli acestei colaborări până la concluzionarea ei cu succes la sfârșitul anului 2024. Evident că parte a acestui succes se datorează profesionalismului și experienței echipei conduse de Andreea Nedeloiu, care a înțeles exact mandatul în ceea ce privește obiectivele deal-ului și ale intereselor grupului. Comunicarea dintre Grup Șerban Holding și RTPR a fost una de excepție astfel că ne dorim ca pe viitor să găsim în RTPR un partener pentru proiecte viitoare”, a declarat Nicolae Lucian Șerban, CEO al companiei Grup Șerban Holding.

„Grup Șerban Holding este o poveste de referință în agricultura românească și ne bucurăm că am putut fi alături de ei în acest moment important în dezvoltarea companiei. Mulțumim întregii echipe GSH pentru profesionalism și încrederea acordată și le urăm succes în implementarea proiectelor viitoare și depășirea tuturor obiectivelor propuse”, a declarat Andreea Nedeloiu (foto).

RTPR a asistat Grup Șerban Holding în 2021 pentru derularea plasamentului privat de acțiuni, precum și cu privire la admiterea la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București.

Te-ar mai putea interesa și
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
Pe fondul unui consum redus, specific unei zile de sărbătoare, și al vântului bun pentru turbinele eoliene, România exportă, în ziua de Crăciun, energie electrică în cantități mari....
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile ...
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Țara europeană membră NATO ce reintroduce armata obligatorie. E aproape de noi
Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor ...
Update: Azerbaijanul a declarat pentru joi zi de doliu național. Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Update: Azerbaijanul a declarat pentru joi zi de doliu național. Un avion de pasageri s-a prăbușit în Kazahstan
Update: O zi de doliu naţional a fost declarată în Azerbaidjan pentru 26 decembrie în urma tragicului accident al avionului ...