Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor

Producția globală a Toyota Motor a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv în noiembrie, deși vânzările sale la nivel mondial au crescut pentru a doua lună consecutiv, datorită cererii solide din Statele Unite și China.
Robert Stan - joi, 26 dec. 2024, 10:13
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor

Cel mai mare producător auto din lume a fabricat 869.230 de vehicule la nivel global în noiembrie, în scădere cu 6,2% față de aceeași lună a anului trecut. Reculul este chiar mai mare decât cel din octombrie (0,8%).

Producția Toyota din SUA a scăzut cu 11,8% deși asamblarea SUV-urilor Grand Highlander și Lexus TX a fost reluată la sfârșitul lunii octombrie, după o oprire de patru luni.

Producția din China a scăzut cu 1,6% – ceva mai bine decât declinul de 9% din luna precedentă – în timp ce Toyota a înregistrat vânzări locale mai mari ale minivan-urilor Granvia și Sienna și ale sedanului electric bZ3 dezvoltat împreună cu BYD.

Conform presei japoneze, pe fondul ascensiunii BYD și a altor mărci chineze, Toyota a decis să construiască o uzină independentă în Shanghai și să înceapă să producă mașini electrice pentru marca sa premium Lexus începând din 2027.

În Japonia, care reprezintă aproximativ o treime din producția globală a Toyota, producția a scăzut cu 9,3% în noiembrie, în parte din cauza unei opriri de două zile a asamblării la fabricile Fujimatsu și Yoshiwara.

În același timp, Toyota și-a văzut vânzările la nivel mondial crescând pentru a doua lună consecutiv, cu 1,7%, la 920.569 vehicule, stabilind un nou record pentru luna noiembrie.

În primele 11 luni ale lui 2024 producția globală a Toyota a fost cu 5,2% mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut (aproximativ 8,75 milioane de vehicule), în timp ce vânzările globale au scăzut cu 1,2%.

Cifrele de producție și vânzări includ vehiculele mărcii Lexus a Toyota, dar le exclud pe cele ale companiilor din grup, Hino și Daihatsu.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...