Cinci taxe eliminate, şapte comasate: Veniturile bugetului scad cu 786.000 lei, în fiecare din următorii 4 ani

Reducerea unui număr de 12 taxe şi tarife nefiscale va determina scăderea veniturilor bugetare cu 786.000 lei în fiecare dintre următorii patru ani, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea unor acte normative în acest domeniu, publicat de Ministerul Finanţelor Publice.
Economica.net - joi, 15 mai 2014, 08:03
Cinci taxe eliminate, şapte comasate: Veniturile bugetului scad cu 786.000 lei, în fiecare din următorii 4 ani

Reducerea celor 12 taxe şi tarife nefiscale se va realiza prin eliminarea unui număr de cinci astfel de taxe şi comasarea altor şapte.

Taxele care vor fi eliminate sunt: taxa datorată pentru eliberarea licenţei de depozit reglementată prin prevederile art.6. din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.141/2002 privind reglementarea depozitării seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit; taxa aferentă emiterii avizului privind activităţile de comercializare, de distribuţie şi de prestări de servicii în domeniul dispozitivelor medicale; taxa de înregistrare şi de examinare a cererii, atunci când termenul de examinare a cererii se prelungeşte ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de depunere, întrucât reprezenta o suprataxare a aceluiaşi serviciu (Modificarea Legii nr. 84/1998); taxa de acreditare percepută de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

De asemenea, oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale vor acorda gratuit următoarele serviciile de asistenţă: îndrumarea prealabilă privind formalităţile legale pentru constituirea şi modificarea actelor constitutive ale firmelor; îndrumarea pentru completarea corectă a cererii de înregistrare, a formularelor tipizate specifice activităţii registrului comerţului, a cererii de autorizare; tehnoredactarea cererii de înregistrare; redactarea declaraţiei pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor, împuterniciţilor sucursalelor şi a cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, în contextul în care pentru primele două servicii, de mai sus, impactul bugetar total ar urma să fie nesemnificativ.

Pe de altă parte, vor fi comasate şase niveluri tarifare aferente unor operaţiuni realizate de Administraţia Naţională ‘Apele Române’, care se circumscriu unui singur tip de activitate, aceea de autorizare şi avizare.

Taxa privind procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar, la cererea unor persoane fizice sau juridice străine, în cuantum de 22 lei, taxa privind eliberarea de adeverinţe şi alte servicii prestate de autorităţile competente, potrivit legii, în cuantum de 22 lei şi tariful pentru eliberarea unui paşaport electronic, a unui paşaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontiere, în cuantum de 32 lei, vor fi comasate într-o taxă privind eliberarea de documente şi alte servicii prestate, în cuantum de 20 lei.

Potrivit MFP, prestarea gratuită a acestor servicii de asistenţă ar fi de natură a facilita accesul la serviciile de asistenţă prestate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale pentru un număr mai mare de solicitanţi, fiind o măsură benefică pentru dezvoltarea activităţii operatorilor economici în perspectiva următorilor ani.

‘Promovarea acestui act normativ este determinată de necesitatea limitării efectelor crizei financiare care încă se mai fac resimţite la nivelul operatorilor economici, prin adoptarea unei măsuri rapide pentru reducerea poverii fiscale şi simplificarea accesului la serviciile publice, măsuri care vor contribui la încurajarea iniţiativei private şi, implicit, la relansarea economiei’, se menţionează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...