Retorica antirusească a Bucureştiului dăunează relaţiilor bilaterale – Ministerul rus de Externe

Incidentul referitor la interdicţia de survol al spaţiului aerian al României pentru avionul care îl avea la bord pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin nu este de natură să contribuie la dezvoltarea bunelor relaţii între cele două ţări, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici, citat de Ria Novosti.
Economica.net - vin, 16 mai 2014, 06:55
Retorica antirusească a Bucureştiului dăunează relaţiilor bilaterale - Ministerul rus de Externe

‘Cred că, în astfel de circumstanţe, este greu să te aştepţi ca relaţiile bilaterale să continue să se dezvolte într-un mod constructiv în acelaşi spirit şi în acelaşi ritm’, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Aleksandr Lukaşevici, citat de ITAR-TASS.

Potrivit reprezentantului MAE rus, conducerea României, inclusiv preşedintele, ‘îşi intensifică retorica antirusă, ca la comandă’. ‘Cele mai recente declaraţii publice jignitoare la adresa preşedintelui Rusiei sunt absolut scandaloase şi inacceptabile’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova.

‘Ne-am exprimat protestul nostru ferm faţă de România. Reprezentanţi ai autorităţilor române au încercat să aducă unele explicaţii, dar le găsim absolut neconvingătoare’, a afirmat acesta, menţionând că ‘astfel de incidente nu contribuie la construirea încrederii şi nu dau niciun motiv de a spera în relaţii bune, normale şi de bună vecinătate între ţările noastre’. ‘Deci, întrebarea cine este interesat în dezvoltarea cooperării noastre bilaterale ar trebui să fie mai degrabă adresată conducerii României şi nu a Rusiei’, a mai spus diplomatul menţionat, potrivit Ria Novosti.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a scris sâmbătă, 10 mai, pe contul său de Twitter că, la solicitarea SUA, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul său. ‘La solicitarea SUA, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu mă lasă din nou să trec. Data viitoare voi zbura la bordul (aeronavei) TU-160’, a scris, pe contul său de Twitter în limba engleză, Dmitri Rogozin, care se afla în provincia separatistă Transnistria, într-o vizită necoordonată cu autorităţile Republicii Moldova

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...