Un TIR nemţesc s-a împotmolit pe un drum din Vâlcea, închis pe timpul iernii. A fost dirijat de GPS

Un tir încărcat cu ţigări condus de un şofer german a ajuns, marţi, într-un şanţ de pe DN 7 A, drum închis circulaţiei auto pe timpul iernii, autovehiculul de tonaj greu fiind scos din şanţ de către jandarmii montani vâlceni, potrivit Mediafax.
Economica.net - mar, 20 dec. 2011, 19:35

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea, căpitan Cosmin Iordache, şoferul a declarat ulterior că a fost dirijat de GPS pe DN 7 A ca fiind un drum naţional deschis circulaţiei, iar la aproximativ cinci kilometri a intrat cu capul tractor în şanţul plin cu zăpadă, deplasarea devenind imposibilă în asemenea condiţii.

„A fost un TIR cu ţigări, care se deplasa spre Germania, şoferul a mâncat la Brezoi, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, apoi a pornit, dar nu şi-a continuat deplasarea pe DN 7, ci a ajuns pe DN 7 A, unde, dincolo de Voineasa, a derapat cu maşina, intrând în şanţ. Drumul respectiv este închis circulaţiei pe perioada de iarnă, de la 1 noiembrie până la 1 mai. Şoferul neamţ a depăşit indicatorul cu «drum închis», continuându-şi călătoria pe un drum nedeszăpezit, închis circulaţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, căpitan Cosmin Iordache.

Potrivit sursei citate, bărbatul a sunat la 112, solicitând ajutorul, TIR-ul având o încărcătură de 11 tone de ţigări, marfă care nu s-a răsturnat.

„Jandarmii montani de la Postul montan Voineasa s-au deplasat la faţa locului şi, cu ajutorul unor lucrători forestieri, au scos tirul din şanţul plin cu zăpadă şi l-au însoţit până pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, unde şi-a continuat deplasarea spre Germania, intervenţia durând aproximtiv o oră şi jumătate”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea.

TIR-ul îşi continuă deplasarea spre Germania, oamenii legii confirmând că maşina nu a suferit avarii şi că marfa este intactă.

Te-ar mai putea interesa și
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege (date INS)
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege ...
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere cu 4,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni ...
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
Prețurile gazelor naturale pe piața europeană s-au stabilizat și au înregistrat o tendință de scădere în ultimele ...
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucrainenii care și-au extins afacerile în Europa după invazia Rusiei din februarie 2022 își schimbă acuma atenția ...