Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK

Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva săptămâni după o întâlnire între cei doi în Statele Unite, relatează Reuters şi dpa.
AGERPRES - Dum, 05 ian. 2025, 19:35
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK

„Partidul Reform UK are nevoie de un nou lider. Farage nu are ceea ce este necesar” pentru a conduce formaţiunea politică, a scris Musk pe platforma sa de socializare X.

Farage, care a jucat un rol major în campania pentru Brexit în 2016, s-a întâlnit în decembrie cu Musk la reşedinţa lui Donald Trump din Florida, o întâlnire descrisă de Farage drept „istorică”.

Politicianul britanic a declarat ulterior pentru ziarul Daily Telegraph că în cadrul întâlnirii cu Musk a fost discutată „chestiunea banilor”, referindu-se la o posibilă finanţare a formaţiunii sale politice anti-imigraţie Reform UK de către miliardarul american, patronul companiilor Tesla şi SpaceX.

Sâmbătă însă, Farage s-a distanţat de declaraţiile făcute de Musk în sprijinul agitatorului britanic de extremă-dreapta Tommy Robinson, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea, o nouă ingerinţă a proprietarului platformei X în politica Regatului Unit, unde unii sunt îngrijoraţi de intervenţiile sale.

De la revenirea laburiştilor la putere în iulie în Marea Britanie şi de la revoltele anti-imigranţi şi anti-musulmani care au zguduit ţara în această vară, Elon Musk şi-a înmulţit comentariile despre actualitatea britanică, considerând că un „război civil” este „inevitabil” în această ţară şi că investitorii străini fug acum din ţară.

Farage a răspuns duminică la postarea lui Musk, spunând: „Ei bine, aceasta este o surpriză! Elon este un individ remarcabil, dar mă tem că nu sunt de acord. Părerea mea rămâne că Tommy Robinson nu este potrivit pentru (partidul) Reform UK şi nu îmi încalc niciodată principiile”.

Luna trecută, Musk şi-a exprimat susţinerea pentru partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), un partid anti-imigraţie şi anti-islamic, etichetat drept grupare potenţial extremistă de către serviciile de securitate germane, înainte de alegerile naţionale din februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Managementul Volkswagen va suporta reduceri de salarii de peste 300 milioane de euro până în 2030
Managementul Volkswagen va suporta reduceri de salarii de peste 300 milioane de euro până în 2030
Managementul Volkswagen va suporta reduceri de salarii cu peste 300 de milioane de euro până în 2030, conform comentariilor făcute de Gunnar Kilian, membru al consiliului de conducere al VW,......
Încep să se monteze panouri solare pe punctele termice din București. Apa caldă rezultată va fi trimisă în rețea
Încep să se monteze panouri solare pe punctele termice din București. Apa caldă rezultată va fi trimisă în rețea
Termoenergetica, operatorului rețelei de transport și distribuție a energiei termice din București, a lansat licitație ...
Dacia anunță pe 9 ianuarie prețurile și deschiderea comenzilor pentru Bigster
Dacia anunță pe 9 ianuarie prețurile și deschiderea comenzilor pentru Bigster
Dacia a început campania de promovare a modelului Bigster prin bannere plasate pe internet. Un eveniment major care implică ...
Gardienii din penitenciarele Ploiești și Târgșor, protest comun vineri față de ordonanța trenuleț
Gardienii din penitenciarele Ploiești și Târgșor, protest comun vineri față de ordonanța trenuleț
Gardienii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor vor organiza, vineri, un protest comun faţă de ordonanţa trenuleţ, ...