Zeci de morminte din Târgu Jiu au fost profanate

Zeci de morminte din Târgu Jiu au fost prădate de hoţi, miercuri noapte. Gardurile metalice care le împrejmuiau au fost furate pentru a fi vândute la fier vechi. Poliţia îi caută pe făptaşi.
Economica.net - joi, 27 oct. 2011, 10:38

Preotul bisericii este cel mai afectat. El povesteşte că îşi cunoaşte enoriaşii şi că în 30 de ani de când slujeşte, nu s-a întâmplat aşa ceva.

„S-au furat gardurile din fier masiv de la morminte. Sunt morminte foarte vechi, dar aveau modelul foarte frumos şi probabil le-au furat rău-facatorii, ca să le comercializeze pentru model şi arhitectura”, a spus preotul Radian Popescu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică, a declarat că s-a întocmit un dosar penal pentru furt calificat şi se efectuează cercetări pentru găsirea faptaşilor. Centrele de colectare a fierului vechi vor fi cercetate unul câte unul în încercarea de a-i depista pe hoţii din cimitir.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Van, președinte UCPR: Industria avicolă românească rivalizează în momentul de faţă cu orice industrie din UE. Producătorii din România pot să facă faţă oricărei competiţii la nivel european
Ilie Van, președinte UCPR: Industria avicolă românească rivalizează în momentul de faţă cu orice industrie din UE. ...
Industria avicolă românească rivalizează în momentul de faţă cu orice industrie din Uniunea Europeană, iar producătorii din România pot să facă faţă oricărei competiţii la nivel......
MiR lansează o platformă software care poate gestiona flote de chiar și 100 de roboți
MiR lansează o platformă software care poate gestiona flote de chiar și 100 de roboți
Mobile Industrial Robots (MiR), companie de pionierat în domeniul roboților mobili autonomi (Autonomous Mobile Robot/AMR), ...
Angel Tîlvăr: NATO trebuie să fie pregătită să răspundă rapid şi eficient la orice provocare din zona Mării Negre, pentru a asigura securitatea tuturor aliaţilor
Angel Tîlvăr: NATO trebuie să fie pregătită să răspundă rapid şi eficient la orice provocare din zona Mării Negre, ...
România a informat membrii NATO cu privire la măsurile adoptate la nivel aliat şi regional având în vedere recenta incursiune ...
Olandezii de la Photon Energy anunță că subsidiara sa din România a finalizat și conectat la rețea centrala fotovoltaică din Sărulești, județul Călărași
Olandezii de la Photon Energy anunță că subsidiara sa din România a finalizat și conectat la rețea centrala fotovoltaică ...
Compania olandeză Photon Energy N.V. anunță că Photon Energy Engineering Romania S.R.L., subsidiara sa locală dedicată ...