Profitul Ryanair a scăzut în 2013 la 523 milioane de euro. Primul declin din ultimii cinci ani

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a înregistrat în anul fiscal 2013 primul declin din ultimii cinci ani al profitului său anual, din cauza concurenţei strânse pe piaţa europeană, care a condus la scăderea costului călătoriilor, transmite BBC.
Economica.net - lun, 19 mai 2014, 09:09
Profitul Ryanair a scăzut în 2013 la 523 milioane de euro. Primul declin din ultimii cinci ani

Ryanair a raportat un profit net de 523 milioane de euro (717 milioane de dolari) în anul fiscal care s-a încheiat pe 31 martie, faţă de un câştig de 569 milioane de euro anul precedent. Vânzările au urcat cu 3%, la 5,04 miliarde de euro.

Totuşi, compania irlandeză se aşteaptă la creşterea numărului de pasageri cu 4% anul viitor, la peste 84,6 milioane, urmând ca până în 2019 să transporte anual 110 milioane de persoane. Ryanair estimează un avans solid al rezervărilor de bilete în timpul verii şi un declin de 6-8% în timpul iernii.

Directorul general al companiei irlandeze, Michael O’Leary, a declarat că Ryanair ‘a lucrat la îmbunătăţirea experienţei clienţilor’ în ultimul an. Compania a adoptat noi măsuri pentru câştigarea de noi clienţi, cum ar fi alocarea scaunelor şi reducerea taxelor pentru bagajele excedentare.

Unele companii concurente, precum Norwegian şi Aer Lingus, au avertizat, de asemenea, în legătură cu concurenţa strânsă care a redus costul călătoriilor.

Luni, la bursa de la Dublin, acţiunile Ryanair au urcat cu 6,1%, la 6,73 euro, anul acesta titlurile înregistrând o creştere de 7,6%, evaluarea companiei indicând 9,32 miliarde de euro.

Ryanair va inaugura opt baze în anul fiscal 2014, îşi va majora prezenţa pe aeroporturile principale din oraşe ca Atena, Roma Lisabona şi îşi va extinde activitatea în Polonia şi Germania.

Luna trecută, Ryanair a cumpărat încă cinci modele Boeing 737-800, comanda totală ajungând la 180 de avioane, evaluate la 16 miliarde de dolari.

Ryanair a avut 81,7 milioane de pasageri în anul fiscal care s-a încheiat în 31 martie , în creştere faţă de 79,3 milioane în anul fiscal precedent.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...