Comisia Europeană: Groenlanda este protejată de apărarea colectivă a Uniunii Europene

Comisia Europeană a cerut miercuri respectarea suveranităţii statelor membre ale UE şi a susţinut că Groenlanda, insula arctică autonomă dependentă de Danemarca, este protejată de apărarea colectivă a UE, după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit cu o veche idee a sa ca SUA să cumpere această insulă şi nu a exclus posibilitatea de a recurge la forţa militară pentru a prelua acel teritoriu, relatează agenţiile AFP şi EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 ian. 2025, 16:53
Comisia Europeană: Groenlanda este protejată de apărarea colectivă a Uniunii Europene

„Din fericire, aceasta este o întrebare foarte teoretică. În termeni legali, dacă s-ar aplica articolul 42.7 (din Tratatul UE, asupra apărării colective), s-ar aplica în cazul Groenlandei”, a spus o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, întrebată la conferinţa zilnică de presă a acestei instituţii despre declaraţia lui Trump asupra posibilităţii de a folosi forţa pentru a aduce Groenlanda sub controlul SUA.

Aceeaşi purtătoare de cuvânt a subliniat însă că „discutăm despre ceva extrem de teoretic asupra căruia nu dorim să elaborăm” un răspuns şi a cerut în plus „să nu se compare situaţia (Groenlandei) cu ceea ce s-a întâmplat în Ucraina”, adică invazia rusă. „Nu vedem nicio necesitate în acest moment de a merge mai departe faţă de ceea ce am spus deja”, a insistat ea.

Articolul 42.7 din tratatul UE face referire la solidaritatea ţărilor membre în materie de apărare atunci când una dintre ele este ţinta unui atac armat şi este în esenţă similar articolului 5 al Tratatului NATO.

La rândul ei, o altă purtătoare de cuvânt comunitară, Anitta Hipper, a subliniat că suveranitatea statelor membre trebuie să fie respectată şi blocul comunitar doreşte relaţii transatlantice puternice.

Cât despre cererea lui Trump ca statele membre ale NATO să-şi crească bugetele Apărării la 5% din PIB, ea a precizat că UE nu are un asemenea obiectiv (bugetul Apărării pe ansamblul UE este în prezent de numai 1,9% din PIB), dar a apreciat că „atunci când vedem toate ameninţările – războiul Rusiei contra Ucrainei, ameninţarea pe care Rusia o reprezintă pentru noi toţi -, Europa trebuie să-şi sporească toate eforturile” în materie de apărare.

De asemenea, purtătorul de cuvânt comunitar pentru comerţ, Olof Gill, întrebat despre o altă ameninţare a lui Trump legată de Groenlanda, aceea că SUA vor impune UE taxe vamale consistente dacă Danemarca refuză să negocieze cu Washingtonul vânzarea acestei insule, s-a limitat să spună că este vorba despre „o chestiune ipotetică privind o administraţie care încă nu a sosit”, referindu-se la administraţia Trump, care va fi instalată pe 20 ianuarie.

Şi în precedentul său mandat prezidenţial Trump a spus că Groenlanda ar trebui să fie cumpărată de SUA. Guvernul danez a respins de fiecare dată categoric ideea acestuia.

Din 2009, Groenlanda are dreptul să-şi declare independenţa faţă de Danemarca, dar nu a făcut niciodată acest pas. Această insulă vastă, dar care numără doar aproximativ 56.000 de locuitori, are o economie dependentă de pescuit şi este finanţată masiv de guvernul danez, deşi dispune de mari resurse naturale, inclusiv petrol şi gaze naturale.

Cu baza sa aeriană Pituffik, Groenlanda este importantă din punct de vedere strategic pentru SUA şi pentru sistemul american de avertizare timpurie a rachetelor balistice.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se vor stabili detaliile
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se ...
Unul dintre scenariile de lucru aflate pe masă este păstrarea schemei de compensare-plafonare şi după 1 aprilie 2025, iar o decizie finală va fi luată până pe 1 februarie, a declarat într-o......
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va solicita Comisiei Europene (CE) prelungirea cu 2-3 ani a termenelor de exploatare a centralelor pe cărbune, ...
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere a desemnat astăzi căștigătoare firma Like Consulting S.R.L. ...
Wizz Air introduce începând din luna aprilie un nou zbor de la Cluj-Napoca spre Castellón (Spania)
Wizz Air introduce începând din luna aprilie un nou zbor de la Cluj-Napoca spre Castellón (Spania)
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi că va opera o nouă nouă rută internațională din Cluj-Napoca spre ...