Huffington Post: Cinci motive pentru care Bucureştiul este Parisul Europei de Est

Bucureştiul are foarte multe de oferit precum Parisul, fără a lua în considerare aici Turnul Eiffel şi Mona Lisa. Bucureştiul este locul potrivit pentru reuniuni diplomatice şi gazda sofisticată a Festivalului Internaţional de Muzică 'George Enescu', scrie luni Stephanie Be pe blogul său 'Travel and Entertainment', afiliat portalului Huffington Post.
Economica.net - lun, 19 mai 2014, 11:28
Huffington Post: Cinci motive pentru care Bucureştiul este Parisul Europei de Est

Rafinat sau retro, după cum îl găsesc unii sau alţii, Bucureştiul are o viaţă de noapte agitată. În Bucureşti, ‘Micul Paris’, luxul adevărat este reflectat în preţuri. Totuşi, locurile comune de petrecere a timpului liber sunt incredibil de convenabile. Luaţi-vă patru sau cinci zile să vedeţi comoara neoclasică a României:

1. Bucureştiul şi arta clasică: Atracţii turistice despre care crezi că sunt depăşite până le vezi la faţa locului

Conform datelor din Cartea Recordurilor, Palatul Parlamentului din Bucureşti este cea mai mare şi cea mai scumpă clădire civilă administrativă, dar şi cea mai grea. O destinaţie populară pentru nunţi regale, spectacole de modă, reuniuni politice, ‘Casa Poporului’ a fost făcută de români, în România, cu materiale româneşti … Desigur, (românii) chiar au adus din China viermi de mătase pentru a-şi fabrica singuri draperiile.

2. Parcurile sunt perfecte

Este cineva care nu ar vrea să vadă aceste frumuseţi? Flori multicolore, oameni în vârstă care joacă şah, familii care vâslesc pe apă şi cei mai simpatici câini scoşi de stăpânii lor la plimbare. Mergeţi în Grădina Cişmigiu, Parcul Carol, Grădina Botanică, Parcurile Tineretului, Titan/Alexandru Ioan Cuza şi Herăstrău.

3. Cafenele şi viaţă de noapte

Răsfăţaţi-vă într-una dintre multele cafenele sau baruri din Centrul Vechi/Lipscani. O zonă aglomerată cu baruri, fete frumoase şi restaurante, care vă va atrage în distracţie, iar apoi veţi avea nevoie de o plimbare într-unul din parcurile menţionate mai sus.

4. Istoria în formare

Între Primul şi Al Doilea Război Mondial, Bucureştiul era supranumit ‘Micul Paris’ pentru centrele sale industriale şi arhitectura sa elegantă. Noul ‘Centru Vechi’ a fost reamenajat în 2013, iar astăzi continuă să se dezvolte cultural şi economic.

5. A fost modelat literalmente după Paris

Bucureştiul nu este Paris, metropolele sunt total diferite, dar influenţa franceză este evidentă, notează în încheiere Stephanie Be pe blogul amintit.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...