Peste 5,9 milioane de români folosesc zilnic internetul. Jocurile online domină preferinţele internauţilor

Peste 5,9 milioane de români folosesc zilnic internetul, respectiv un procent de 61,6% din populaţia totală a ţării, iar tendinţa este de continuă creştere, reiese dintr-un Studiu de Audienţă şi Trafic de Internet (SATI), realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) şi remis luni AGERPRES.
Economica.net - lun, 19 mai 2014, 12:16
Peste 5,9 milioane de români folosesc zilnic internetul. Jocurile online domină preferinţele internauţilor

‘În ceea ce priveşte scopul utilizării zilnice a Internetului, datele furnizate de BRAT conturează o scădere a interesului românilor pentru ştiri, precum şi pentru informaţiile de tip auto şi sport, însă semnalează o creştere a interesului pentru zona de jocuri online şi de divertisment. Un factor care a contribuit la această tendinţă este şi faptul că măsurarea a inclus şi perioada sărbătorilor de iarnă’, se arată în studiul citat.

Referitor la intenţia de achiziţionare de bunuri şi servicii pentru perioada măsurată, se remarcă scăderea intenţiei de achiziţionare de telefoane mobile şi de servicii de telefonie mobilă, precum şi scăderea intenţiei de achiziţionare de servicii de cablu-TV, asigurări şi credit.

În schimb, studiul relevă o creştere a intenţiei de achiziţionare de servicii turistice. Se poate estima că şi această evoluţie se datorează tot perioadei de referinţă a studiului.

În cadrul studiului au fost publicate rezultate de audienţă pentru 154 de site-uri, obţinute în perioada 1 decembrie 2013 – 28 februarie 2014.

BRAT este organizaţia industriei de media din România care măsoară audienţa presei scrise şi a mediului online, auditează tirajele (presă scrisă) şi monitorizează investiţiile în publicitate (presă scrisă, online, radio şi out-door).

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...