Va redeveni statul român acționar majoritar la Electrica? Ce spune ministrul Energiei

Statul român ar dori să redevină acționar majoritar la Electrica SA și analizează modalități pentru a putea face acest lucru, a scris publicația Economedia, citând surse. Răspunsul ministrului Energiei la întrebarea pusă de noi confirmă că există o preocupare în acest sens.
Mihai Nicuţ - joi, 09 ian. 2025, 22:55
Va redeveni statul român acționar majoritar la Electrica? Ce spune ministrul Energiei

Statul ar dori să răscumpere o parte din acțiunile grupului de distribuție și furnizare Electrica, în condițiile în care, acum zece ani și jumătate, a vândut, prin Bursa de Valori București, pachetul majoritar de acțiuni la Electrica SA, firma-mamă a grupului, a scris Economedia.

A fost prima, și momentan, singura vânzare a unui pachet majoritar de acțiuni al unei companii energetice prin Bursă, după care statul român a rămas acționar minoritar la Electrica. Este însă în continuare cel mai mare acționar, cu circa 49,8% din titluri.

L-am întrebat pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre acest lucru, iar din spusele sale reiese că există o preocupare în acest sens.

″Noi ne-am creat cadrul legal și am îndreptat o chestiune din 1997, așa cum știți, și am dat voie ministerelor, autorităților publice, să-și crească numărul de acțiuni la companiile din portofoliile proprii. Ne vom uita foarte atent la toate opțiunile de pe piață, indiferent cum se numește compania respectivă, și vom decide având în vedere securitatea energetică a țării″, a spus Burduja.

El nu a dat mai multe detalii însă.

“Nu voi specula și nu am cum să indic vreo opțiune, pentru că sunt companii listate, pentru că statul este interesat să aibă un preț de achiziție bun al acestor acțiuni și nu vreau să creez un efect de speculă pe piața de capital, nici să aduc prejudicii unei eventuale achiziții a statului român. a mai spus ministrul.

Cotația unei acțiuni Electrica este acum de circa 13,4 lei, iar compania are 339 de milioane de acțiuni emise.

Grupul Electrica a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de de 302,4 milioane de lei, în scădere cu peste 38% faţă de valoarea de 490,5 milioane de lei consemnată în aceeaşi perioadă din 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Jeff Bezos concurează cu Blue Origin, afacerea Space X a lui Elon Musk
Jeff Bezos concurează cu Blue Origin, afacerea Space X a lui Elon Musk
Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, va lansa pentru prima dată racheta New Glenn, duminică, 12 ianuarie, din statul american Florida. Succesul lansării are potențialul de a......
Guvernul caută soluții pentru sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și după 1 aprilie
Guvernul caută soluții pentru sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și după 1 aprilie
Premierul Marcel Ciolacu anunță că reprezintă o prioritate identificarea formulei optime de sprijinire a populației ...
Ciolacu spune că Guvernul va adopta legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale pe 4 și 18 mai 2025 săptămâna viitoare
Ciolacu spune că Guvernul va adopta legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale pe 4 și 18 mai 2025 ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale pe 4 și ...
Semn de război în viitor? Țările lumii cumpără aur cu disperare
Semn de război în viitor? Țările lumii cumpără aur cu disperare
Băncile centrale caută să se aprovizioneze cu un activ vechi și de încredere, iar speculatorii urmează exemplul. Unii ...