5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 20.05.2014

Marea renovare a mallurilor vechi, Marex a intrat în insolvenţă cu datorii de 100 mil. euro din cauza lipsei de lichidităţi, despre neimpozitarea profitului reinvestit şi listarea Hidroelectrica. Citeşte pe larg revista presei din 20 mai 2014
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 03:54
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 20.05.2014

Capital: Marea renovare a mallurilor vechi. Proprietarii centrelor comerciale învechite au început să pună pe tapet noi strategii de renovare şi adaptare a proiectelor pe care le deţin în portofoliu la noua generaţie de malluri. Aproape jumătate din aceste spaţii sunt amplasate în Bucureşti. O suprafaţă totală de cel puţin 500.000 mp de malluri, adică peste 30% din stocul comercial modern al ţării, necesită operaţiuni de adaptare la noile condiţii de piaţă, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă Immpuls. Cu investiţii de până la 500 euro/mp, costurile de renovare pentru mallurile învechite se ridică la peste 200 mil. euro, conform estimărilor Immpuls.

ZF: Grupul Marex a intrat în insolvenţă cu datorii de 100 mil. euro din cauza lipsei de lichidităţi. Capitularea Marex Brăila, cu afaceri de 200 mil. euro pe an, este cea mai mare insolvenţă din industria cărnii din ultimul deceniu. Companiile Marex şi Vegetal Trading, care formează cel mai mare complex de creştere şi procesare a porcilor, cu capital românesc, au intrat în insolvenţă la propria cerere după ce iniţial BCR a depus o cerere în acest sens. Printre cei mai mari creditori ai grupului Marex se regăsesc Bancpost şi Banca Românească.

Hotnews – Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei: Comisia Europeana a facut o cerere de informatii privind neimpozitarea profitului reinvestit / Echipa de investigatie a agentiilor de publicitate recomanda sanctiuni. Comisia Europeana a facut o cerere de informatii privind neimpozitarea profitului reinvestit, a anuntat intr-un interviu pentru HotNews.ro seful Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, adaugind ca din punctul sau de vedere masura nu este discriminatorie. Chiritoiu a mai spus in interviu ca echipa de investigaţie a recomandat sancţiuni in urma investigatiei pe piata agentiilor de publicitate, o decizie finala urmind sa fie anuntata in citeva luni. Chiritoiu a mai anuntat si inceperea unei investigatii sectoriale care va clarifica relatiile dintre principalii actori din telecom, televiziune si distributie.

ZF: Listarea Electrica pe bursă a intrat pe ultima sută de metri.  Pregătirile pentru oferta publică de vânzare de acţiuni derulată de Electrica, companie cu venituri anuale consolidate de peste 5,5 miliarde de lei (1,25 mld. euro), care alimentează cu energie Transilvania şi nordul Munteniei, au intrat pe ultima sută de metri. Anunţul listării va avea loc în două săptămâni, potrivit lui Gabriel Dumitraşcu, cel care coordonează privatizarea companiei din partea statului. Aşteptările sunt că Electrica va fi cea mai mare ofertă de vânzare de pe piaţa locală de capital, peste cea derulată de Romgaz anul trecut, care a strâns 390 milioane de euro de la investitori.

Hotnews: Guvernul a eliminat prin Ordonanta de urgenta un filtru care putea bloca investiile inutile cu bani de la ministerul lui Liviu Dragnea. Investitiile noi realizate prin Programul national de dezvoltare locala nu vor mai avea nevoie de avizul Consiliul tehnico-economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, potrivit unei prevederi dintr-o Ordonanta de Urgenta publicata luni in Monitorul Oficial. Practic, Guvernul a eliminat un flitru existent in procesul de aprobare a investitiilor realizate la nivel local. Astfel, Ministerul Dezvoltarii va putea sa aprobe obiectivele de investitii si sumele alocate printr-un simplu ordin, dupa cum considera, fara a mai avea nevoie si de avizul Consiliului Tehnico-Economic. Ministrul Dezvoltarii este in acest moment Liviu Dragnea.

Adevărul: Banca Comercială Feroviară a trecut pe profit în martie, iar proprietarul acesteia, Valer Blidar, vrea să cumpere încă o instituţie de credit. Banca Comercială Feroviară a trecut în luna martie pe profit, cu un rezultat net de circa 300.000 lei, faţă de o pierdere de 9,42 milioane lei generată în întreg anul trecut, susţinut de creşterea creditării, şi estimează un câştig anual de 1,5-2 milioane lei, potrivit lui Petre Tulin, directorul general al băncii.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Primul foraj la „tunelurile pentru urși” va începe în decembrie – secretar de stat
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Primul foraj la „tunelurile pentru urși” va începe în decembrie – ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunță start bun pe secțiunea - lipsă Margina - Holdea din lotul 2 al A1 Lugoj - Deva. Finanțat prin PNRR, acest "lot al urșilor"......
Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor – oficial Transporturi
Centura Comarnic va fi gata în vara anului viitor – oficial Transporturi
Secretarul de Stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat vineri că a fost într-o vizită pe șantierul ...
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu, şi vicepreşedintele Guvernului Spaniei, ...
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate ...