‘Această vizită ne va oferi o primă privire la schimbările în politicile economice ale Cubei şi dacă ele afectează sau nu abilitatea de a face afaceri acolo’, a declarat Donohue.
El a subliniat recenta reformă economică din Cuba, inclusiv măsurile pentru a consolida şi promova sectorul în devenire de activităţi independente în insula comunistă.
Donahue a vizitat Cuba ultima oară acum 15 ani.
Oficiali ai Camerei intenţionează să se întâlnească la Havana cu antreprenori cubanezi, responsabili guvernamentali, oameni de ştiinţă şi lideri religioşi, a declarat organizaţia. Donohue se va adresa studenţilor la Universitatea din Havana.
‘Vrem să aflăm mai multe despre aceste reforme, să stabilim dacă au adus o schimbarea reală şi de durată, şi să găsim modalităţi de a încuraja sectorul privat cubanez în devenire’, a mai spus Donohue.
Vizita a fost autorizată de Departamentul de Trezorerie al SUA, pe fondul restricţiilor de lungă durată asupra posibilităţii cetăţenilor americani de a călători în Cuba.