Tesla a prezentat varianta facelift a Model Y. China este prima piață din lume în care este comercializată

Așteptată de luni bune, lansarea variantei facelift a Tesla Model Y a avut loc în China, prima piață care pune în vânzare noul model.
Robert Stan - sâm, 11 ian. 2025, 18:58
Tesla a prezentat varianta facelift a Model Y. China este prima piață din lume în care este comercializată

Încă din toamna anului 2023 zvonuri cu privire la iminenta lansare a unei variante modernizate a Tesla Model Y au apărut în presa din întreaga lume. La vremea respectivă, prestigioasa agenție Bloomberg scria că la uzina din Shanghai a companiei americane există deja planurile noului vehicul, modificările vizate având rolul de a poziționa mai bine Model Y în lupta tot mai acerbă cu concurenții din China.

Ulterior, în primăvara lui 2024, Elon Musk, șeful Tesla, infirma zvonurile menționând clar că „nu va fi lansat niciun «refresh» al Model Y în acest an”. Justificând întârzierea intrării pe piața a facelift-ului Model Y el explica și că Tesla își îmbunătățește continuu mașinile prin modificări de software over-the-air. Grație acestor modificări de soft, care nu pot fi încadrate în categoria „facelift”, „la fiecare șase luni o mașină va fi un pic mai bună (n.n. – decât anterior)”, arăta șeful Tesla Motors.

Ei bine, la începutul lui 2025, mașina cu numele de cod „Project Juniper” a fost în sfârșit dezvăluită oficial, în China, modelul fiind deja observat în teste și pe șosele din Europa.

În linii mari, actualizările vehiculului sunt asemănătoare celor efectuate anul trecut la Tesla Model 3 și se concentrează pe îmbunătățirea eficienței, a rafinamentului și a calității. Schimbarea principală pentru cea mai bine vândută mașină electrică din lume și cel mai vândut automobil cu orice tip de sistem de propulsie din Europa în 2023 este exteriorul reproiectat, care se diferențiază de varianta deja cunoscută remodelarea barelor de protecție și a blocurilor de lumini din față și spate.

Deoarece mașina nu a mai fost actualizată în mod substanțial de aproape cinci ani, avantajele sale în fața concurenților, mai ales a celor din China, au scăzut alarmant. În momentul lansării sale autonomia de peste 500 km a Model Y reprezenta un atu major, însă în prezent tot mai multe mașini electrice reușesc să egaleze sau chiar să depășească această valoare. Varianta Long Range Rear-Wheel Drive de anul trecut, cu o autonomie de 600 km, a avut darul de a prelungi nu doar distanța parcursă cu baterile complet încărcate, ci și menținerea vehiculului în zona mașinilor electrice de top.

În acest context, apariția variantei facelift nu mai putea întârzia, iar oficialii Tesla au mărturisit odată cu prezentarea versiunii modernizate în ianuarie 2025 că aceasta a fost concepută pentru a „maximiza eficiența, folosind fiecare kilowatt-oră mai eficient”.

În acest context, pe lângă o rafinare a suspensiei, coeficientul de rezistență al mașinii (Cd) a fost redus sensibil de la 0,23 la 0,22, menținând-o ca una dintre cele mai aerodinamice mașini de pe piață. Astfel a fost obținută o majorare a autonomiei și o reducere a zgomotului.

Conform primelor date, Tesla Model Y facelift este cu 47 mm mai lung decât varianta actuală, dar cu doar 1 mm mai îngust. În interior, crossover-ul a fost tratat cu o actualizare subtilă a materialelor și tehnologiei, mai degrabă decât cu o revizuire de amploare. Întocmai ca în cazul revizuirii Model 3.

Mașina are acum un ecran tactil pentru pasagerii din spate, iar scaunele acestora pot fi manevrate electric pentru a mări spațiul din portbagaj. Și scaunele din față au primit un „update” fiind acum ventilate și tapițate cu țesături noi care, potrivit Tesla, „te fac să te relaxezi ca și cum ai pluti în spațiu”.

Toate comenzile principale sunt găzduite în ecranul tactil de 15,4 inchi montat pe bord, care rulează pe un software actualizat despre care producătorul spune că îmbunătățește răspunsul la comenzi.

Conform datelor publicate de producător până acum, doar variantele Long Range All-Wheel Drive și Rear-Wheel Drive au fost actualizate în privința autonomiei. Acestea pot parcurge, în conformitate cu generosul ciclu de testare din China, 720, respectiv, 590 km cu o singură încărcare. Este însă de așteptat ca, odată cu testarea în ciclul WLTP din Europa, aceste distanțe să se reducă simțitor.

Te-ar mai putea interesa și
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind interzicea sa pe teritoriul american
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind ...
Avocatul care reprezintă TikTok și compania mamă din China, ByteDance, a avertizat, în timpul pledoariei din fața Curții Supreme cu privire la validarea unei lege care ar obliga vânzarea......
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia de COVID-19 rămâne un subiect tabu în China, unde în urmă cu cinci ani s-a înregistrat primul deces cunoscut ...
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat ...
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ianuarie
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ...
Cele două companii de autostrăzi ale statului încep 2025 în forță, cu licitații de până la 34,5 miliarde de lei ...