‘Situaţia din Ucraina nu este uşoară deloc. Pe de-o parte, în Doneţk, muncitorii au ieşit în stradă cerând unitate, pe de altă parte, la Slaviank, în noaptea aceasta, s-au auzit focuri de armă şi confruntări militare. Este foarte greu de anticipat ce se va întâmpla, mai ales că Federaţia Rusă nu face publică o poziţie a sa, o poziţie credibilă, care să ne ajute să înţelegem şi care va fi implicaţia Federaţiei Ruse pe mai departe. Cert este că există riscul extinderii conflictului şi în regiunea Odesa, ceea ce ar putea afecta considerabil şi situaţia Transnistriei, dacă într-adevăr Federaţia Rusă are ca obiectiv să revină la gurile Dunării, la braţul Chilia. Noi nu excludem această posibilitate şi o considerăm doar o chestiune de timp’, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni, după convorbirile cu omologul său ceh, Milos Zeman, întrebat dacă vizita vicepreşedintelui american Joe Biden are legătură cu situaţia din Ucraina.
Şeful statului a subliniat că situaţia din Ucraina ‘fragilizează’ Republica Moldova, ţară care este aproape de semnarea acordurilor de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană.
‘Nu excludem posibilitatea ca în perioada următoare să fie provocări cum a fost cea a prezenţei lui Rogozin în Republica Moldova şi în Transnistria pe 9 mai cu survolarea spaţiului aerian al României’, a spus preşedintele.
El a precizat că situaţia Republicii Moldova poate fi controlată cu calm şi fără a se răspunde la provocări şi a arătat că situaţia din Ucraina are o miză extrem de importantă, până la alegerile prezidenţiale din această ţară mai fiind o săptămână.
‘Dacă scrutinul prezidenţial se va putea desfăşura şi în estul Ucrainei, este esenţial ca preşedintele ales să fie votat pozitiv sau negativ şi în estul Ucrainei, pentru a da legitimitate pe tot teritoriul Ucrainei noului preşedinte’, a afirmat el.
La rândul său, preşedintele ceh a arătat că în Cehia nu a fost până în prezent ‘ameninţată cu vreun bombardier’, arătând că împărtăşeşte aceeaşi părere cu cea a preşedintelui Traian Băsescu.
‘În cazul ajutorului economic pentru Ucraina de la UE sau FMI nu ar trebui să ajungă în buzunarele oligarhilor, ar trebui să ajute la dezvoltarea economică a Ucrainei şi pentru investiţii noi în transport, infrastructură şi în energie’, a spus oficialul ceh.
Milos Zeman a menţionat că alegerile prezidenţiale din Ucraina sunt un pas pozitiv. În acest context, el a precizat că absenţa vorbitorilor de limbă rusă la vot este o greşeală şi i-a invitat pe cetăţenii din estul Ucrainei să meargă la vot, motivând că nu este exclus să fie ales un preşedinte şi să existe o tensiune între estul şi vestul acestei ţări, ceea ce, potrivit lui, va slăbi Ucraina şi mai mult în viitor.