Plăţile Naţionale Tranzitorii, aprobate de Guvern. Sprijinul suplimentează subvenţiile din fonduri eruopene

Plăţile Naţionale Tranzitorii, care suplimentează subvenţiile plătite din fondurile europene şi care vor fi acordate pe toată perioada de programare 2014 -2020, au fost aprobate, marţi, de Guvern, potrivit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 15:27
Plăţile Naţionale Tranzitorii, aprobate de Guvern. Sprijinul suplimentează subvenţiile din fonduri eruopene

Actul normativ reglementează o nouă schemă de plată, respectiv schema de ajutoare naţionale tranzitorii, condiţiile de acordare ale acestora fiind similare celor autorizate pentru acordarea plăţilor naţionale directe complementare aferente anului 2013.

De asemenea, modul de implementare, condiţiile specifice, criteriile de eligibilitate şi termenii de referinţă pentru aplicarea schemelor de ajutoare naţionale tranzitorii se aplică în mod corespunzător cu cele prevăzute pentru plăţile naţionale directe complementare aferente anului 2013.

Plăţile Naţionale Tranzitorii sunt rezultatul negocierilor purtate la nivelul Comisiei Europene de ministrul Daniel Constantin şi vor fi acordate pe toată perioada de programare 2014 – 2020, fiind un sprijin de la bugetul de stat care suplimentează subvenţiile plătite din fondurile europene. Astfel, se creează posibilitatea ca fermierii români să primească un ajutor financiar comparabil cu cel din alte state europene.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului mai cuprinde clarificarea condiţiei privind normele de eco-condiţionalitate, responsabilitatea privind valabilitatea şi legalitatea documentelor care dovedesc dreptul de folosinţă şi utilizarea terenului agricol revenind fermierului/autorităţii emitente.

Potrivit MADR, actul normativ prevede că recuperarea sumelor necuvenite acordate sub formă de sprijin din fondurile europene şi/ sau din fondurile publice naţionale aferente acestora se realizează cu aplicarea accesoriilor calculate conform prevederilor OUG nr.66/ 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Guvernul României a aprobat, marţi, în şedinţă, OUG privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/ 2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36 / 1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...