Incendiu minor la centrala nucleară de la Cernavodă. A fost afectat echipamentul electric al Unităţii 0

Echipamentul electric al Unităţii 0 (sistem auxiliar), situat în partea clasică a CNE Cernavodă, afectat marţi de un incendiu minor este în prezent izolat şi se fac investigaţii pentru identificarea cauzei, a anunţat Nuclearelectrica, printr-un comunicat.
AGERPRES - mar, 14 ian. 2025, 15:51
Incendiu minor la centrala nucleară de la Cernavodă. A fost afectat echipamentul electric al Unităţii 0

„În data de 14 ianuarie 2025, la Unitatea 0 (sistem auxiliar), în partea clasică a CNE Cernavodă, a avut loc un incendiu minor cu degajare de fum, la un echipament electric, fără niciun impact pe partea nucleară a CNE Cernavodă şi, de asemenea, fără impact asupra altor echipamente. Incendiul minor a fost stins imediat şi nu au existat persoane expuse la fum sau daune colaterale. În prezent, echipamentul este izolat şi se fac investigaţii pentru identificarea cauzei”, a precizat compania.

Potrivit Nuclearelectrica, incendiul minor şi degajarea de fum nu au avut impact asupra securităţii nucleare şi asupra producţiei, centrala funcţionând la putere nominală şi în parametri normali, scrie Agerpres.

Nuclearelectrica are ca domenii de activitate producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear. Societatea funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar alţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.

Centrala nucleară (CNE) Sucursala Cernavodă exploatează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi este în curs de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziţionarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorii de camioane Daimler Truck și Traton, vânzări în scădere în 2024, din cauza cererii europene mai reduse
Producătorii de camioane Daimler Truck și Traton, vânzări în scădere în 2024, din cauza cererii europene mai reduse
Producătorii germani de camioane Daimler Truck și Traton au raportat vânzări în scădere în 2024, în principal din cauza cererii reduse din Europa, în special în țara lor de origine,......
Carburanții s-au scumpit din nou azi, pentru a cincea oară la rând. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi, pentru a cincea oară la rând. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au crescut din nou azi în benzinării, la patru zile de la precedenta majorare de preț. ...
Producția de energie hidro a scăzut cu 4.000 GWh din cauza secetei
Producția de energie hidro a scăzut cu 4.000 GWh din cauza secetei
Producția de energie hidro a scăzut anul trecut cu circa 4.000 GWh, din cauza secetei, dar s-a înregistrat o creștere ...
Înăsprirea mediului fiscal, cea mai proastă opțiune a Guvernului, spune Adrian Izvoranu, vicepreședinte al Confederației Patronatul Român
Înăsprirea mediului fiscal, cea mai proastă opțiune a Guvernului, spune Adrian Izvoranu, vicepreședinte al Confederației ...
Abordarea rigidă, de înăsprire a mediului fiscal, este cea mai proastă opțiune pe care o poate lua la ora actuală Guvernul, ...