Dacia Sandriders a câștigat etapa a 9-a a raliului Dakar 2025

Echipajul Dacia Sandriders format din Nasser Al-Attiyah (Qatar) și Edouard Boulanger (Franța) a reușit să câștige a 9-a etapă a raliului Dakar.
Robert Stan - mar, 14 ian. 2025, 16:05
Dacia Sandriders a câștigat etapa a 9-a a raliului Dakar 2025

Dacia Sandriders este pentru prima dată câștigătoarea oficială unei etape din Raliul Dakar în urma unei performanțe Nasser Al-Attiyah și Édouard Boulanger în etapa 9 de astăzi. Al-Attiyah și Boulanger au ajuns la finalul traseului de 357 de kilometri de la Riyadh la Haradh în 2 ore, 52 min. și 59 sec., în urma unui parcurs de excepție.

Pe lângă faptul că Dacia Sandriders a obținut, în Arabia Saudită, o primă victorie de etapă în Campionatul Mondial FIA de Rally-Raid, Al-Attiyah și Boulanger s-au și apropiat de podiumul general, cu trei zile rămase de competiție.

Al-Attiyah, din Qatar, devine singurul pilot din istoria raliului Dakar care a obținut cel mai rapid timp de etapă în 18 participări consecutive la eveniment, clasat drept cel mai dur din motorsport. De asemenea, el este la o victorie de etapă distanță de egalarea recordului de 50 de victorii deținut în comun de legendele Raliului Dakar Stéphane Peterhansel și Ari Vatanen.

Al 11-lea echipaj care a plecat din capitala saudită Riyadh în această dimineață, Al-Attiyah/Boulanger a făcut progrese timpurii și a obținut victoria de etapă cu un avans impresionant de 2 min. 47 sec.

Aceeași mașină a stabilit cel mai bun timp și în etapa a 5-a de joia trecută, de 428 de kilometri, de la AlUla la Ha’il, doar pentru a pierde victoria atunci când Dacia Sandrider cu numărul de concurs 200 a terminat etapa cu o roată de rezervă lipsă, ceea ce a dus la o penalizare de 10 minute.

„A fost o zi foarte bună. Sunt fericit că am câștigat etapa și acum, cu trei zile rămase, chiar trebuie să ne concentrăm. Totul este deschis. A fost foarte clar o etapă fără nicio greșeală. Dacia noastră Sandrider a «zburat» foarte bine”, a declarat Nasser Al-Attiyah la finalul etapei.

Pornind de pe locul 12, celălalt echipaj dacia Sandriders rămas în conpetiție, Cristina Gutierrez – Pablo Moreno, a depășit câteva probleme de navigație pentru a stabili al nouălea cel mai bun timp al zilei. Pentru spanioli a fost al treilea rezultat în top 10 al raliului Dakar 2025, care marchează prima apariție a lui Gutiérrez la clasa Ultimate a cursei.

Echipajul condus de Cristina Gutierrez se situează în prezent pe locul 39, urcând cinci poziții în decursul ultimelor două etape.

Conform oficialilor competiției, clasamentul general este condus acum de echipajul cu numărul 201 – Yazeed Al Rajhi/Timo Gottschalk (Overdrive Racing). Pe locul doi se află Heink Lategan – Brett Cummings de la Toyota GazooRacing, pe trei, Mattias Ekstrom – Emil Bergkvist de la Ford M-Sport, iar pe patru Nasser Al-Attiyah – Edouard Boulanger.

Etapa a 10-a se va desfășura mâine, 15 ianuarie, pe un traseu de 638 km, dintre care 119 km cronometrați.

Te-ar mai putea interesa și
Livrările Boeing din 2024, sub jumătate față de cele ale Airbus
Livrările Boeing din 2024, sub jumătate față de cele ale Airbus
Livrările de noi avioane Boeing și-au revenit în luna decembrie 2024, după o serie de greve de amploare care au încetinit producția grupului american în toamna anului trecut, dar cu toate......
Producătorii de camioane Daimler Truck și Traton, vânzări în scădere în 2024, din cauza cererii europene mai reduse
Producătorii de camioane Daimler Truck și Traton, vânzări în scădere în 2024, din cauza cererii europene mai reduse
Producătorii germani de camioane Daimler Truck și Traton au raportat vânzări în scădere în 2024, în principal din ...
Carburanții s-au scumpit din nou azi, pentru a cincea oară la rând. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi, pentru a cincea oară la rând. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au crescut din nou azi în benzinării, la patru zile de la precedenta majorare de preț. ...
Producția de energie hidro a scăzut cu 4.000 GWh din cauza secetei
Producția de energie hidro a scăzut cu 4.000 GWh din cauza secetei
Producția de energie hidro a scăzut anul trecut cu circa 4.000 GWh, din cauza secetei, dar s-a înregistrat o creștere ...