Bulgaria – Parlamentul supune la vot noul guvern, condus de Rosen Jeliazkov

Parlamentul bulgar se pronunţă joi prin vot asupra noului guvern după ce în ziua anterioară a fost anunţată formarea unei coaliţii din trei partide, transmite DPA.
AGERPRES - joi, 16 ian. 2025, 09:07
Bulgaria - Parlamentul supune la vot noul guvern, condus de Rosen Jeliazkov

Miercuri, alianţa proeuropeană Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei-Uniunea Forţelor Democrate (GERB-SDS) a anunţat formarea unei coaliţii guvernamentale alături de socialişti şi de formaţiunea populistă „Există un astfel de popor” (ITN), scrie Agerpres.

Preşedintele Rumen Radev l-a desemnat în funcţia de premier pe Rosen Jeliazkov, până acum preşedinte al parlamentului.

În timpul negocierilor pentru formarea coaliţiei guvernamentale, fostul premier Boiko Borisov, liderul GERB în cadrul alianţei GERB-SDS, a fost respins ca posibil candidat la funcţia de şef al guvernului.

Rosen Jeliazkov a declarat că Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, partid care îi reprezintă pe etnicii turci din Bulgaria, va susţine o majoritate în parlament.

Astfel, noul guvern se bazează pe votul a 126 dintre cei 240 de parlamentari.

Forul legislativ de la Sofia este extrem de fragmentat, existând opt blocuri politice. Alegerile din 27 octombrie din Bulgaria au fost necesare întrucât după scrutinul din 9 iunie nu s-a putut forma niciun guvern. În ultimii trei ani şi jumătate, în Bulgaria au avut loc şapte alegeri legislative.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul va aproba investiții de 2,8 miliarde de lei în infrastructura rutieră
Guvernul va aproba investiții de 2,8 miliarde de lei în infrastructura rutieră
Guvernul va aproba joi mai multe investiții în infrastructura rutieră, derulate prin Ministerul Transporturilor, a căror valoare însumată se ridică la 2,8 miliarde de lei, a declarat......
„Unificarea” pieței de energie din UE ar putea fi o soluţie pentru preţuri mai mici pentru companiile din Europa – FMI
„Unificarea” pieței de energie din UE ar putea fi o soluţie pentru preţuri mai mici pentru companiile din ...
Companiile din UE ar putea deveni mai competitive faţă de rivalele lor din SUA şi China dacă ar plăti mai puţin pentru ...
Riscul de producere a unui „mega cutremur” în Japonia, în următorii 30 de ani, a crescut la 82%
Riscul de producere a unui „mega cutremur” în Japonia, în următorii 30 de ani, a crescut la 82%
O comisie guvernamentală japoneză a anunţat joi că a crescut la 82% probabilitatea ca un "mega cutremur" cu magnitudinea ...
New Glenn, racheta lui Jeff Bezos (Amazon) a fost lansată azi, după cateva amânări
New Glenn, racheta lui Jeff Bezos (Amazon) a fost lansată azi, după cateva amânări
Compania spațială americană Blue Origin, aparținând miliardarului Jeff Bezos, a lansat în premieră, joi, marea sa ...