Primarii din Snagov şi Jilava, reţinuţi pentru luare de mită

Primarii din Snagov şi Jilava au fost reţinuţi, miercuri dimineaţă, după audieri care au durat toată noaptea. Cei doi edili sunt acuzaţi de luare de mită într-un dosar privind schimburi ilegale de terenuri. În acelaşi caz este implicat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Gheorghe Roman.
Economica.net - mie, 21 dec. 2011, 06:43

Audieri maraton, marţi noapte, la DNA. Primarii din Snagov şi Jilava au răspuns întrebărilor procurorilor, într-un dosar în care sunt cercetaţi pentru luare de mită. Este vorba de schimburi ilegale de terenuri.

Cei doi au cerut mită de 1,6 milioane euro în total, pentru intabularea unor terenuri. Primarul din Jilava este acuzat că a cerut 500.000 de euro mită, iar edilul din Snagov este acuzat că a cerut 1,1 milioane euro mită.

Printre martori se află angajaţi ai primăriei Jilava, dar şi câteva persoane de la cadastru. Anchetatorii susţin că primarul din Snagov, Muşat Apostol, ar fi intervenit la edilul din Jilava, Aurel Mladin, în favoarea unui om de afaceri care vroia retrocedarea unor terenuri în această comună.

În acelaşi caz este implicat şi vicepreşedintele CJ Ilfov, Gheorghe Roman. Acesta, împreună cu finul primarului din Jilava, Ovidiu Szasz şi doi notari publici, a fost reţinut de procurorii DNA în dosarul care îi vizează pe primarii din Jilava şi Snagov, potrivit DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Statul are obligaţia de a crea oportunităţi pentru ca românii plecaţi în străinătate să se întoarcă în ţară
Ciolacu: Statul are obligaţia de a crea oportunităţi pentru ca românii plecaţi în străinătate să se întoarcă în ţară
Statul are obligaţia de a crea oportunităţi pentru ca românii plecaţi în străinătate să se întoarcă în ţară, întrucât a avut o abordare greşită în legătură cu politicile de......
Proiecte de instalații de stocare a energiei de aproape 800 MWh, finanțate cu bani din PNRR. Lista contractelor semnate
Proiecte de instalații de stocare a energiei de aproape 800 MWh, finanțate cu bani din PNRR. Lista contractelor semnate
Ministerul Energiei a semnat azi cinci contracte de finanțare pentru instalarea de capacități de stocare a energiei în ...
MAE a transmis o avertizare de călătorie în Spania. Cod roșu de ploi în Comunitatea Autonomă Catalonia
MAE a transmis o avertizare de călătorie în Spania. Cod roșu de ploi în Comunitatea Autonomă Catalonia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
O nouă fabrică românească de panouri fotovoltaice, finanțată cu bani din PNRR
O nouă fabrică românească de panouri fotovoltaice, finanțată cu bani din PNRR
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat “un contract istoric pentru sprijinirea producției de panouri fotovoltaice ...