Martin Schulz: Fără un acord cu aripa socialist-democrată din PE, nicio majoritate nu e posibilă

Candidatul socialiştilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene, Martin Schulz, a declarat în noaptea de duminică spre luni, în prima apariţie publică de după publicarea primelor proiecţii privind rezultatul alegerilor care aratau un avans de circa 20 de mandate al PPE, că 'fără un acord cu aripa socialist-democrată din PE nicio majoritate nu e posibilă'.
Economica.net - lun, 26 mai 2014, 03:14
Martin Schulz: Fără un acord cu aripa socialist-democrată din PE, nicio majoritate nu e posibilă

Principalul său contracandidat, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat la rândul său convingerea că ‘o majoritate proeuropeană clară’ poate fi construită în PE.

După prima proiecţie pentru viitorul Parlament European prezentată de purtătorul de cuvânt Jaume Duch, candidaţii pentru preşedinţia Comisiei Europene au venit în hemiciclul de la Bruxelles pentru a oferi primele reacţii la rezultatele scrutinului.

‘Sugestia mea este ca fiecare să vorbească cu celălalt pe baza conţinutului politic. Un lucru este clar – PPE-ul pierde 60 de locuri în Parlament, iar un alt lucru care este clar este că fără un acord cu aripa socialist-democrată din PE nicio majoritate nu e posibilă’, a spus Martin Schulz, candidatul PES pentru preşedinţia Comisiei, primul dintre candidaţi care a venit în faţa presei.

‘Am menţionat în timpul campaniei electorale că o întreagă generaţie de femei şi bărbaţi din Europa plătesc pentru o criză declanşată de oameni iresponsabili cu speranţele şi viitorul lor. Nu pot să accept acest lucru. Trebuie să găsim o majoritate în Parlamentul European pentru a schimba Europa şi a o îndrepta într-o direcţie diferită’, a adăugat el.

Candidatul PPE la preşedinţia Comisiei, Jean-Claude Juncker, a subliniat că Consiliul European trebuie să respecte rezultatele alegerilor, la fel ca şi dreptul partidului care a câştigat cele mai multe mandate de a prezenta primul un candidat pentru preşedinţia Comisiei Europene. ‘Dacă liderii europeni nu respectă principiul că trebuie să aleagă unul dintre candidaţi este problema lor’, a spus Juncker.

‘O majoritate proeuropeană clară poate fi construită în Parlamentul European. Cred că vom găsi un teren comun cu celelalte partide. Vreau să lucrez cu socialiştii într-un mod pozitiv’, a adăugat el, subliniind că în acest sens este deschis şi unei colaborări cu Verzii.

Candidatul ALDE pentru preşedinţia CE, Guy Verhofstadt, a afirmat că proiecţiile PE au indicat cu claritate că este nevoie de o majoritate foarte stabilă. ‘PPE-ul şi S&D-ul au pierdut în jur de 70-80 de locuri. Este nevoie de o negociere mai largă cu cel de al treilea grup. Negocierile ar trebui să se bazeze pe conţinut, programul viitoarei Comisii este vital şi ar trebui să fie diferit de cel de acum cinci ani’, a spus fostul premier belgian.

‘Nu vrem să continuăm cu politicile conservatoare. O nouă majoritate în această casă ar trebui să cadă de acord cu un salt înainte în integrarea UE. Integrarea pentru creştere’, a subliniat el.

Candidata Verzilor, Ska Keller, a spus că alegerile au fost foarte bune pentru partidul din care face parte, în condiţiile în care Verzii au obţinut locul doi în Suedia şi au avut parte de câştiguri substanţiale în Marea Britanie şi Austria. De asemenea, ea a salutat intrarea în PE în premieră a unor eurodeputaţi afiliaţi Verzilor europeni din Irlanda, Ungaria şi Croaţia. Candidatul pentru preşedinţia CE pe care îl vor susţine Verzii trebuie să ofere politici verzi, să lupte pentru o Europă dreaptă din punct de vedere social şi să acţioneze pentru democraţie, a afirmat Ska Keller.

Ea a apreciat marea schimbare în modul în care se desfăşoară acum alegerile europene. ‘Introducerea de candidaţi oficiali pentru preşedinţia Comisiei a fost o experienţă bună şi a adus mai multă viaţă în dezbaterea europeană’, a spus ea.

Alexis Tsipras a afirmat că SYRIZA a obţinut o ‘victorie istorică’ în Grecia. ‘Coaliţiile sunt parte a programului nostru şi dorim să construim consens pe baza respingerii austerităţii’, a declarat candidatul Stângii unite europene.

‘Europa a făcut astăzi un pas decisiv, un pas important pentru a pune capăt politicii dezastruoase a austerităţii şi pentru întoarcerea la democraţie’, a mai afirmat el.

‘Verzii sunt parteneri posibili, dar ne putem uni forţele şi cu social-democraţii, dacă rup alianţa austerităţii cu conservatorii’, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...