Omul de afaceri Culiţă Tărâţă, proprietarul TCE 3 Brazi Holding, compania care a avut în arendă terenul din Insula Mare a Brăilei, estimează afaceri de 90-100 de milioane de euro pentru anul acesta, ca urmare a unui an agricol bun din punct de vedere meteorologic. „Culturile arată bine. Şi cantitativ arată bine. Estimez că vom termina anul cu afaceri de 90-100 de milioane de euro la nivel de grup”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Culiţă Tărâţă.
Acesta susţine că există însă o presiune pe preţ venită din partea traderilor şi că fermierii nu ar trebui să vândă ieftin, mai ales că ploile din anul acesta i-a obligat să aplice plantelor cu 2-3 tratamente în plus faţă de anii anteriori. ” Mie îmi este frică de preţurile practicate de traderi. Îi sfătuiesc pe fermieri să nu vândă ieftin”, a declarat acesta.
Pentru patronul TCE Trei Brazi, un preţ corect ar fi de aproximativ 200 de euro tona de grâu, 185-190 de euro tona de porumb , în jur de 400 de euro pentru tona de rapiţă şi 190 de euro pentru tona de orz.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, la 21 mai, preţul mediu la grâul de panificaţie era între 184,65 de euro pe tonă,în Oltenia,la 171,7 euro în Muntenia. Porumbul se vindea, în medie, cu 150,2 euro pe tonă în Oltenia şi cu 154,27 în Muntenia, iar orzul costă în medie 145 de euro pe tonă, în Banat.
TCE 3 BRAZI are în exploatare o suprafaţă totală de 59.335 hectare de teren agricol, acesta regăsindu-se în cea mai mare explotaţie agricolă din Europa, Insula Mare a Brăilei cu 56.135 de hectare. Restul terenului exploatat de companie se află în judeţul Neamţ aceasta din urmă fiind lucrată în fermele de vaci de lapte Zăneşti şi Girov (ovine). De asemenea, din cadrul grupului mai fac parte frmele de porcine Başca şi Baby Beef.
TCE 3 BRAZI practică cultura: cerealelor păioase (grâu, orz), porumbului, plantelor oleaginoase (floarea soarelui, soia, rapiţă), cartofului, sfeclei de zahăr şi a furajelor, recoltele obţinute fiind destinate exportului sau valorificării interne în hrana animalelor.
În 2012, businessul familiei Tărâţă a ajuns la 103,6 milioane de euro.