Traian Băsescu a depus plângere la Parchet împotriva bărbatului care l-a agresat în Portul Constanţa

Preşedintele Traian Băsescu a depus o plângere pentru ultraj, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în urma incidentului petrecut în port când şeful statului a fost scuipat de un bărbat.
Economica.net - lun, 26 mai 2014, 16:48
Traian Băsescu a depus plângere la Parchet împotriva bărbatului care l-a agresat în Portul Constanţa

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procurorul Zafer Sadîc, a declarat luni, pentru AGERPRES, că plângerea a fost formulată prin e-mail, pe data de 25 mai. El a menţionat că cercetările în dosarul respectiv vor fi continuate de procurori sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

În noaptea de duminică spre luni, constănţeanul care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu, la finalul festivităţilor din Portul Constanţa dedicate Navei Şcoală Mircea, a fost scos din arest, anchetatorii stabilind, după schimbarea încadrării juridice a faptei comise, cercetarea penală a acestuia în stare de libertate pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.

La ieşirea din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, a declarat că regretă faptele pe care le-a comis.

Sâmbătă, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa întocmindu-i dosar penal pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, ultraj şi loviri sau alte violenţe.

 

Te-ar mai putea interesa și
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate în cazurile de partaj, divorț și alte cereri de natură familială.......
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte mare asupra securității din Asia de Est
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte ...
Intrarea trupelor nord-coreene în conflictul ucrainean va avea un impact extrem de mare asupra securităţii în estul Asiei, ...
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri foarte dificile
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri ...
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ...
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul ...